Europarlamentarul Victor Negrescu: „În Republica Moldova riscul este ca problemele să vină din interior. România, împreună cu aliații din NATO și UE, vor sprijini Chișinăul pe dimensiunea de securitate”

  • 29 Septembrie 2022 08:00
Europarlamentarul Victor Negrescu: „În Republica Moldova riscul este ca problemele să vină din interior. România, împreună cu aliații din NATO și UE, vor sprijini Chișinăul pe dimensiunea de securitate”

Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație din Parlamentul European, a declarat că Republica Moldova are nevoie de ajutorul României și al Uniunii Europene, în primul rând din punct de vedere economic, iar riscurile de destabilizare vin din interior.

„Republica Moldova are nevoie de ajutorul nostru și al Uniunii Europene, în primul rând din punct de vedere economic. Investițiile românești, sprijinul pe zona de energie și fondurile europene sunt elemente centrale pentru asigurarea stabilității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova. De aceea, am solicitat prin amendamentele depuse la bugetul european să punem la dispoziția Republicii Moldova fondurile de pre-aderare atât de necesare în acest moment”, a declarat Victor Negrescu într-un interviu pentru PS News, potrivit TVR MOLDOVA.

Oficialul dă asigurări că Bucureștiul și aliații săi vor sprijini Chișinăul și pe dimensiunea de securitate.

„Pe zona de securitate, România, împreună cu aliații săi internaționali din NATO și UE, asigură tot sprijinul necesar protejării Republicii Moldova și dezvoltării de capacități naționale de securitate și apărare, iar aceste eforturi vor fi intensificate în perioada următoare.  Cred însă, că în Republica Moldova riscul este ca problemele să vină din interior, de aceea trebuie consolidată democrația și reziliența acestui stat”, a adăugat europarlamentarul Victor Negrescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău