Eurodeputații cer mai multe sancțiuni împotriva Belarusului, inclusiv suspendarea de la competițiile sportive internaționale

  • 11 Iunie 2021 09:18
Eurodeputații cer mai multe sancțiuni împotriva Belarusului, inclusiv suspendarea de la competițiile sportive internaționale

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a cerut joi ca Uniunea Europeană să pedepsească persoanele implicate în aterizarea forțată a unui avion la Minsk pe 23 mai și în detenția jurnalistului Roman Protasevici, indică un comunicat difuzat joi de legislativul european, citat de Digi24.ro.

Într-o rezoluție adoptată cu 626 voturi pentru, 16 voturi împotrivă și 36 abțineri, eurodeputații condamnă ferm deturnarea zborului Ryanair ca act de terorism de stat și solicită eliberarea imediată și necondiționată a lui Roman Protasevici și a Sofiei Sapega, precum și a tuturor celorlalți prizonieri politici din Belarus.

Rezoluția PE îndeamnă Consiliul să sancționeze cât mai curând posibil persoanele și entitățile din Belarus implicate în devierea forțată a avionului companiei Ryanair și în răpirea celor doi.

De asemenea, statele membre ale UE trebuie să acționeze de urgență cu un nou pachet de sancțiuni împotriva celor care au participat sau au fost complici la fraudele electorale de anul trecut și la încălcările ulterioare ale drepturilor omului în Belarus, arată textul rezoluției. Procurorii, judecătorii și cei ce lucrează în structurile de aplicare a legii care au un rol în reprimare ar trebui să se afle pe lista de sancțiuni, precum și agenții care lucrează pentru regim în domeniul dezinformării, mass-mediei și propagandei, cum ar fi Marat Markov, cel care l-a intervievat pe Roman Protasevici pe canalul de stat ONT pe 2 iunie.

Sunt solicitate măsuri economice și sectoriale rapide care să vizeze principalele industrii din Belarus

În plus, eurodeputații solicită măsuri economice și sectoriale rapide care să vizeze principalele industrii din Belarus, în special sectorul țițeiului și al produselor petroliere, al oțelului și al prelucrării lemnului.

Sprijinul financiar acordat regimului trebuie strict refuzat, precum și orice noi linii de credit pentru băncile țării, iar investițiile în infrastructură sau în întreprinderi economice trebuie oprite. Instituțiile financiare europene trebuie împiedicate să achiziționeze obligațiuni sau orice alt instrument financiar emis de guvernul belarus și de instituțiile publice afiliate.

Rezoluția mai cere ca Belarusul să fie suspendat din organismele sportive internaționale și de la evenimentele internaționale, inclusiv de la campionatele europene și mondiale, precum și de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eurodeputații îndeamnă, de asemenea, Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) să retragă drepturile de difuzare a viitorului turneu de fotbal EURO 2020 televiziunii de stat belaruse și să le aloce gratuit televiziunii independente Belsat, scrie Agerpres.

La 23 mai, autoritățile belaruse au forțat un avion al companiei Ryanair ce decolase din Atena cu destinația Vilnius să schimbe ruta și să aterizeze la Minsk, invocând o alertă cu bombă. Doi pasageri, jurnalistul disident belarus Roman Protasevici și iubita lui, Sofia Sapega, au fost arestați.

Sursa: DIGI24

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:0,51 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău