Eurobarometru | 68% dintre români sunt optimiști cu privire la viitorul UE, 7 din 10 consideră că România a avut beneficii de pe urma statutului de membru al UE
-
04 Octombrie 11:32
Sprijinul pentru UE rămâne ridicat, în pofida problemelor economice, relevă un sondaj Eurobarometru publicat de Parlamentul European și realizat după alegerile europene care au avut loc în iunie 2024. Rezultatele sondajului indică faptul că 65% dintre cetățenii europeni sunt optimiști cu privire la viitorul UE.
Procentul cetățenilor români optimiști cu privire la viitorul UE (68%) este mai mare decât media europeană și în creștere cu 7 puncte procentuale față de anteriorul sondaj din februarie-martie 2024, scrie Calea Europeană.
La nivelul UE27, cetățenii continuă să aibă o impresie pozitivă despre UE (48%), doar 16% declarând că au o imagine negativă. 52% dintre respondenții din România declară că au o imagine pozitivă despre UE, în creștere cu 2 puncte procentuale față de sondajul anterior, și doar 11% au o imagine negativă, în scădere cu 5 puncte procentuale față de precedentul sondaj.
Aderarea la UE este, de asemenea, privită într-o lumină favorabilă. Șapte din zece europeni (70% media UE) consideră că țara lor a beneficiat de pe urma apartenenței la UE, cifră care a rămas stabilă în ultimii ani.
De asemenea, 70% dintre cetățenii români participanți la sondaj consideră că țara lor a avut beneficii de pe urma statutului de membru al UE, în creștere cu 5 puncte procentuale față de sondajul realizat în februarie/martie 2024, înainte de alegerile europene.
În ansamblul UE există patru motive principale pentru care calitatea de membru este considerată benefică: intensificarea cooperării dintre statele membre (36%), protejarea păcii și consolidarea securității (32%), contribuția UE la creșterea economică (28%) și crearea de noi oportunități de muncă (24%).
Pentru respondenții din România, primele patru motive pentru care statutul de membru al UE este considerat benefic sunt: crearea de noi oportunități de muncă (37%), protejarea păcii și consolidarea securității (26%), intensificarea cooperării dintre statele membre (24%), contribuția UE la creșterea economică (24%).
Încrederea în democrația parlamentară europeană este deosebit de ridicată la începutul celei de-a zecea legislaturi a PE: 42% dintre cetățenii europeni (53% dintre cetățenii români) au o imagine pozitivă despre Parlamentul European – cel mai bun rezultat înregistrat vreodată pentru acest indicator.
Europenii și-au confirmat sprijinul pentru democrația UE la alegerile europene din iunie anul trecut. Prezența la vot a fost de 50,74% la nivelul UE (52,40% în România), cea mai mare din ultimii 30 de ani și similară cu cea din 2019. Aceasta a crescut în 16 din cele 27 de țări, inclusiv în România, în comparație cu alegerile europene din 2019.
Faptul că votul contează este confirmat și de 56% dintre cetățenii UE (50% în România), care sunt de acord că vocea lor contează în UE – la nivelul UE rezultatul reprezintă o creștere de 8 puncte procentuale față de februarie/martie 2024 (48%).