EURO 2020 | Președintele Italiei va fi prezent în tribune la finala de pe Wembley

  • 08 Iulie 2021 15:22
EURO 2020 | Președintele Italiei va fi prezent în tribune la finala de pe Wembley

Președintele italian Sergio Mattarella va asista duminică în tribunele stadionului Wembley din Londra la finala EURO 2020 dintre Italia și Anglia, transmite EFE.

Presa italiană a relatat că după finalizarea unor proceduri medicale, Mattarella va face deplasarea la Londra pentru a fi alături de Squadra Azzurra în tentativa de a câștiga al doilea ei titlu european după cel din 1968, scrie Agerpres.

Conform presei italiene, nu va face în schimb deplasarea premierul Mario Draghi, care în ultimele săptămâni a criticat faptul că finala se va juca în Marea Britanie, o țară care a înregistrat o creștere importantă a infectărilor cu tulpina Delta a noului coronavirus.

Alți președinți italieni au onorat de-a lungul timpului echipa națională prin prezența lor în nopți istorice ale fotbalului italian precum Sandro Pertini, Carlo Azeglio Ciampi sau Giorgio Napolitano.

Pertini a fost prezent pe stadionul Santiago Bernabeu, la CM 1982, când echipa lui Enzo Bearzot a învins în finală Republica Federală Germană cu 3-1 și a obținut al treilea său trofeu mondial.

Ciampi a însoțit Italia la finala EURO 2000, din Belgia și Olanda, când ''azzurrii'' au fost învinși de Franța în prelungiri, în timp ce Napolitano a fost martor la finala CM 2006 de la Berlin, când squadra s-a impus în fața Franței după prelungiri și a câștigat al patrulea său titlu mondial.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
28,55
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,59 m/s
Fri
25
Sat
21
Sun
18
Mon
21
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău