Eugen Doga, spectacol inedit în Piața „George Enescu” din București
-
10 Septembrie 2016 17:56
Avanpremiera Festivalului „Chișinău și București – două inimi românești” îl aduce în capitala României pe compozitorul Eugen Doga.
Spectacolul va fi susținut de Orchestra Filarmonicii Nationale „Serghei Lunchevici” , sub bagheta lui Iosif Ionel Prunner, dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, precum și de ansamblul PanAcademica și soliști consacrați din Republica Moldova, precum și cu participarea celebrului ansamblu de dansuri sportive „Codreanca” al cărui conducator artistic este Petru Guzun.
Evenimentul care va avea loc în Piața „George Enescu” din București pe 10 septembrie, începând cu ora 19:00. va marca 25 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova, care a însemnat desprinderea de Imperiul Sovietic. De asemenea, organizatorii anunță că spectacolul reprezintă avanpremiera Festivalului „Chișinău și București – doua inimi românești”.
Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra (fosta RASSM), în familia lui Dumitru și a Lizavetei Doga. A făcut studii la Școala de muzică din Chișinău, apoi la Conservatorul de Stat, clasa de violoncel. Și-a început activitatea profesională în Orchestra Radioteleviziunii din Chișinău. A fost profesor la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, apoi funcționar la Ministerul Culturii. Din 1971 este liber profesionist și colaborează cu cele mai prestigioase studiouri de film din Moscova, Kiev, Minsk, București, Vilnius. În 1957 Eugen Doga a debutat în calitate de compozitor. Este semnatarul mai multor poeme simfonice, uverturi, cvartete de coarde, cantate vocal-simfonice. Eugen Doga face muzică pentru 200 de filme artistice, de animație, documentare, televizate. De asemenea au fost montate 13 spectacole cu muzica lui Eugen Doga. Circa 60 de romanțe au intrat în repertoriul unor interpreți din Moldova și din străinătate. A scris muzică ușoară – peste 200 de cântece, valsuri – circa 60, a practicat toate genurile muzicale clasice, cu excepția muzicii de operă. Printre cele mai cunoscute opere muzicale se regăsesc Imnul Chișinăului, pe versurile lui Gh. Vodă, intitulat „Orașul meu” (1971), „Codrii mei frumoși”, „Copilărie, luncă de argint”, „Meditație”, „Orice femeie e frumoasă”, baletul „Luceafărul”, piese orchestrale în filmele: „Ana Pavlova”, „Dulcea și tandra mea fiară”, „Maria, Mirabela”, „Șatra”, „Patul lui Procust”.
Considerat cel mai mare compozitor român în viață, Eugen Doga a scris celebrul său vals pentru coloana sonoră a filmului „Gingașa și tandra fiară”.
Sursa: infoprut.ro