În 1939 devine student în filosofie la Sorbona, primind o bursă a guvernului francez, apoi, din cauza ocupației germane și-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945), pregătindu-și aici teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. S-a stabilit apoi la Paris, fiind numit cercetător stagiar la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, Secția de filosofie (1945-1948). 

A revenit în țară în 1948 și a fost constrâns să rămână, potrivit sursei citate. A lucrat ca funcționar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost șef al redacției de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-șef al compartimentului ''Moștenirea literară'' al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, unde reia seriile "Biblioteca pentru toți", ''Scriitori români'' ș.a.(1954-1969), precum și șef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învățământului (1970-1977), de unde se pensionează.

A fost primul ministru al Învățământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcție în semn de protest față de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcții în cadrul administrației de stat.

A debutat editorial în Franța cu eseul "Du dialogue intérieur. Fragment d'une Anthropologie metaphysique" (Editura Gallimard, 1947). Trei decenii mai târziu, publică în țară volumul "Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic" (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor), după care i-au apărut volumele "A fi, a face, a avea" (1985) și "Eu & tu & el & ea... sau Dialogul generalizat" (1990). A semnat și volume de publicistică: "Firul ierbii" (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), "Filosoficale" și "Câteva crochiuri și evocări" (2001), "Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri" (2001), "Locuri comune" (2004), "Clipa și timpul" (2005), "Despre toate și ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir" (2005).

A colaborat cu articole și studii în reviste ca: "Familia", "România literară", "Viața românească", "Ramuri", "Cronica", "'Vatra", "22". A tradus din J.J. Rousseau ("Visările unui hoinar singuratic", 1968), J.P. Sartre ("Cu ușile închise", 1981).

''În totul, avem de a face cu o figură singulară în filosofia românească. Încadrabil, ca vârstă, în generația lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Țuțea, Șora a luat un traseu filosofic divergent față de aceștia. În timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lăsau fascinați de un (neo)iraționalism cu mesaj mesianic, el s-a format la școala franceză, fiind probabil singurul și în orice caz cel mai autentic existențialist român. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvoltă o viziune existențialistă, folosind o metodă fenomenologică (...)'', se arată în ''Dicționarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, București, 2002).

Este membru fondator al Alianței Civice, al Grupului de Dialog Social, precum și al Societății Române de Fenomenologie. În 2012 a devenit membru de onoare al Academiei Române, conform www.acad.ro.

În 2011, a fost distins cu Decorația Regală ''Nihil Sine Deo''. I-a fost conferit în 2016 Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler "cu prilejul aniversării unui secol de viață, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării și educației, prin care a îmbogățit cultura românească și universală, pentru rolul avut în consolidarea democrației în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generații".

La 31 mai 2018 a primit, la Oradea, Premiul "Iosif Vulcan" al revistei "Familia", "pentru dimensiunea modelatoare și luminoasă a vieții și operei domniei sale, pentru consecvența admirabilă a spiritului în slujirea adevărului, binelui și frumosului".

La 5 octombrie 2018 Mihai Șora a primit Premiul Cetățeanului European 2018, un premiu acordat, anual, de Parlamentul European, începând cu 2008, pentru activități și inițiative realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații care, prin acțiunile lor de zi cu zi, promovează valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre sau care au facilitat cooperarea transfrontalieră sau transnațională pe termen lung în vederea consolidării spiritului european.

Tot în 2018, a primit titlul de cetățean de onoare al Capitalei, în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea valorilor culturale românești.

În martie 2019 Mihai Șora a primit Premiul "Ion Monoran" din partea Societății Timișoara, la decernarea premiilor organizației pe anul 2018. Societatea Timișoara premiază în fiecare an proiecte civice, instituții și personalități pentru abordarea temerară și responsabilă a unor teme majore din societatea românească, precum și pentru promovarea valorilor europene în arhitectura instituțională a României, potrivit unui comunicat al Societății Timișoara.

Sursa: AGERPRES