Eșec în discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol, cu privire la plăcuțele de înmatriculare a automobilelor din regiunea transnistreană

  • 07 Septembrie 2017 16:05
Eșec în discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol, cu privire la plăcuțele de înmatriculare a automobilelor din regiunea transnistreană

Chișinăul și Tiraspolul nu au putut conveni în privința plăcuțelor de înmatriculare a automobilelor înregistrate în regiunea transnistreană. Părțile au prezentat în continuare opinii diferite la ședința grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, care a avut loc la Bender, cu participarea reprezentanților participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Chișinăul insistă în continuare că pentru admiterea în circulația rutieră internațională a acestor mijloace de transport este necesară înregistrarea lor la instituțiile competente ale Republicii Moldova.

Pe de altă parte, Tiraspolul cere ca înregistrarea automobilelor să fie efectuată în baza pașapoartelor străine recunoscute de Republica Moldova, iar certificatele de înmatriculare să fie eliberate de către structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană.

Propunerea nu a fost acceptată de către experții de la Chișinău, care au subliniat că procedurile de acest gen trebuie să fie uniforme, clare și similare pentru toți posesorii și conducătorii auto din Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Biroului pentru Reintegrare.

Consultările pe acest subiect vor continua și la ședința următoare a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, care urmează a fi convenită în regim de lucru.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău