Erdogan ar putea rămâne la putere până în 2029
-
09 Ianuarie 2017 13:07
Proiectul de revizuire a Constituției în vederea consolidării prerogativelor președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, adoptat la sfârșitul anului trecut într-o comisie parlamentară, este supus dezbaterii Parlamentului începând de luni, transmite Digi24.
Acest proiect prevede transferul puterii executive de la premier la președinte și ar putea să-i permită lui Erdogan, ales șef al statului în 2014, după trei mandate la conducerea Guvernului (2003-2014), să rămână la putere până în 2029.
Introducerea unui sistem prezidențial ar fi o premieră în Republica turcă, condusă după o Constituție care datează de la lovitura de stat din 1980.
Textul, adoptat în comisia parlamentară chiar înainte de Anul Nou, urmează să fie dezbătut în două etape de către Adunarea Generală a Parlamentului, în cadrul unei proceduri ce urmează să dureze 13 până la 15 zile, potrivit agenției de presă proguvernamentale Anadolu.
Ideea unei consolidări a prerogativelor lui Erdogan îi îngrijorează pe opozanții săi, care îl acuză de o derivă autoritaristă, mai ales după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie și epurările care au urmat.
Însă membrii majorității afirmă că un asemenea sistem este necesar pentru a asigura stabilitatea la vârful statului și că el ar permite alinierea la sisteme în vigoare în Franța și în Statele Unite.
Ce prevede reforma constituțională și ce șanse are
În cazul în care revizuirea este validată, președintele nu va mai fi nevoit să-și rupă legăturile cu partidul politic după ce este ales, va numi și va revoca miniștri, va avea unul sau mai mulți vicepreședinți și va putea să emită decrete.
Reforma prevede, de asemenea, creșterea de la 550 la 600 a numărului de mandate în Parlament și o scădere a vârstei eligibilității de la 25 la 18 ani.
Proiectul de revizuire a Constituției prevede organizarea simultană, în noiembrie 2019, a alegerilor legislative și prezidențiale. Șeful statului va fi ales pentru un mandat de cinci ani, care poate fi reînnoit o dată.
Propunerea trebuie să fie susținută de cel puțin 330 din cei 550 de deputați pentru a putea să fie supusă unui referendum.
Partidul la putere, AKP, și formațiunea naționalistă de dreapta MHP, care susține textul, dețin împreună 355 de mandate în hemiciclu.
Referendumul urmează să se țină ulterior, la 60 de zile după votul Parlamentului, adică în martie sau la începutul lui aprilie.
„Voi spune «da» proiectului de lege de reformă constituțională și o voi face din nou în referendum”, a anunțat la începutul lui ianuarie Devlet Bahçeli, liderul MHP.
Însă reforma constituțională provoacă o respingere puternică în rândul partidelor de opoziție prokurdă HDP și social-democrat CHP, care-l acuză pe Erdogan că profită de starea de urgență în vigoare pentru a prezidențializa sistemul.
Președintele, cu puteri de sultan
Această reformă va conferi „Palatului” puterile retrase sultanului otoman în urmă cu un secol, apreciază Bülent Tezcan, un deputat și vicepreședinte al CHP.
„Asta ar însemna disoluția a tot ceea ce a realizat republica noastră”, a declarat el și a adăugat că acest proiect de reformă constituțională deschide calea dictaturii unui singur om.
În cazul în care numărul de mandate este reașezat începând din 2019, Erdogan ar putea să rămână la putere până în 2029.
În afară de recentele atacuri teroriste, incertitudinea politică a fost una dintre principalele cauze ale prăbușirii lirei turcești, care a pierdut 18% din valoare în fața dolarului în ultimele trei luni.
Analiști de la Renaissance Capital afirmă, într-o notă, că până în prezent toate deciziile luate la Ankara sunt luate prin prisma acestei „prezidențializări” a sistemului, atât de mult dorită de Erdogan.
Ei apreciază că o victorie pe acest plan ar permite mai multă stabilitate. Ea „poate să facă diferența între un an 2017 foarte puternic pentru activele turce sau un an foarte slab”, apreciază ei.