Epava aproape intactă a unui submarin din Primul Război Mondial, descoperită în largul coastelor Belgiei
-
19 Septembrie 2017 17:42
Epava aproape intactă a unui submarin german din Primul Război Mondial, în care s-ar putea afla cadavrele membrilor echipajului, a fost descoperită în Marea Nordului în largul coastelor Belgiei, au anunțat marți autoritățile provinciei Flandra de Vest, citate de AFP.
Starea foarte bună de conservare a epavei, găsită la o adâncime de 30 de metri pe fundul mării, în largul orașului Ostende, pare să indice faptul că trupurile celor 23 de membri ai echipajului se află în interiorul submarinului, potrivit primelor observații realizate de un scafandru, precizează Agerpres.
Un cercetător belgian, Thomas Termote, pasionat de arheologie maritimă, a descoperit epava în vara acestui an, potrivit declarațiilor făcute în cadrul unei conferințe de presă, organizată marți dimineață în Ostende, la care a fost prezent și Carl Decaluwe, guvernatorul provinciei Flandra de Vest.
"Submarinul este intact, totul este încă închis. Este ceea ce a văzut Thomas Termote în timpul primei sale scufundări din această vară", a declarat pentru AFP Jan Mees, directorul Institutului Flamand al Mărilor (Vlaams Instituut voor de Zee — VLIZ), unde a avut loc conferința de presă.
Potrivit oamenilor de știință, la bordul submarinului se aflau "22 de membri ai echipajului standard și un comandant", a declarat la rândul lui Carl Decaluwe, citat de cotidianul flamand De Standaard. "Toate ferestrele sunt închise. Acest lucru arată că epava nu a fost deschisă și că, pe de altă parte, trupurile celor 23 de membri ai echipajului sunt încă în interiorul epavei", a adăugat el.
Este pentru a 11-a oară când un submarin german ce datează din timpul Primului Război Mondial (1914-1918) a fost descoperit în apele teritoriale belgiene, a subliniat Jan Mees, precizând că șase tipuri diferite de submarine germane din acea epocă au fost găsite în apele Belgiei.
În timpul acelui conflict mondial, marina germană a utilizat portul Zeebrugge ca bază de staționare pentru submarinele sale ("U-boot").
Pentru a bloca flota germană în port și pentru a o neutraliza, liderii militari britanici au decis în aprilie 1918 să saboteze unele dintre navele lor de război la intrarea în canalul maritim din fața orașului Ostende, fapt rămas în istorie ca un episod celebru al luptelor date pe teritoriul Belgiei în timpul Primului Război Mondial.