Emmanuel Macron se va întâlni la Marsilia cu Angela Merkel

  • 03 Septembrie 2018 16:30
Emmanuel Macron se va întâlni la Marsilia cu Angela Merkel

Președintele francez Emmanuel Macron o va primi pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru o întâlnire de lucru vineri la Marsilia, a anunțat luni Palatul Elysee, relatează AFP.

Întâlnirea dintre Macron și Merkel se va concentra pe "subiecte europene, precum euro, migrația, piața digitală, și pe situația internațională", a precizat președinția franceză. 

Reuniunea va avea loc la o zi după vizita lui Emmanuel Macron la Luxemburg pentru o întâlnire cu liderii statelor din Benelux. 

Președintele francez dorește să conducă "o diplomație europeană activă", potrivit apropiaților săi, ceea ce l-a determinat să meargă în Danemarca și Finlanda săptămâna trecută. 

În vederea alegerilor europene din mai 2019, el încearcă să formeze o alianță de "progresiști", capabilă să o învingă pe cea a "demagogilor naționaliști" condusă de premierul ungar Viktor Orban și ministrul de interne italian Matteo Salvini. 

Liderii europeni se vor reuni pe 20 septembrie la Salzburg (Austria), la trei luni după un summit la Bruxelles unde aceștia au ajuns cu greu la un acord minim privind problema migrației.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-9,76
Cer senin
Umiditate:79 %
Vint:1,03 m/s
Mon
-0
Tue
0
Wed
1
Thu
2
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău