Elveția și PNUD sprijină 35 de comunități în prevenirea răspândirii noului coronavirus
-
30 Aprilie 2020 16:11
26,8 mii de măști respiratorii, 37,5 mii de perechi de mănuși, peste 1700 de litri de dezinfectant și 81 de termometre pentru monitorizarea temperaturii la distanță sunt oferite celor 35 de comunități din cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală” susținut de Biroul de cooperare al Elveției, în parteneriat cu PNUD, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă, toate acestea sunt achiziționate din fonduri elvețiene, contribuind la protecția personalului medical, autorităților publice locale, precum și voluntarilor locali și grupurilor vulnerabile din localitățile respective. Echipamentele de protecție sunt distribuite și oficiilor teritoriale de ocupare a forței de muncă, centrelor comunitare, azilurilor, orfelinatelor, centrelor de servicii sociale, oficiilor poștale, pentru a asigura o interacțiune mai sigură cu oamenii.
Directoarea Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova, Caroline Tissot, a declarat că, încă de la începutul crizei, Elveția s-a îngrijit de protejarea celor care sunt la datorie în această perioadă dificilă, oferind servicii esențiale oamenilor. „Acesta este încă un exemplu de suport oferit Republicii Moldova de Elveția în combaterea răspândirii noului coronavirus”, a menționat aceasta.
Echipamentul, în valoare totală de circa 37 de mii de dolari, a fost achiziționat de PNUD din fondurile oferite de Elveția, în baza evaluării necesităților efectuate de asociațiile de băștinași, în cooperare cu autoritățile centrale și Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova.
Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, a menționat că aceste eforturi contribuie la oferirea promptă a serviciilor esențiale și atât de necesare comunităților locale, pentru mai mult de 244 mii de femei și bărbați.
Echipa PNUD împreună cu Congresul Autorităților Locale va ghida autoritățile publice locale și Asociațiile de băștinași, prin sesiuni virtuale și consiliere. Totodată, tinerii vor fi implicați în campanii de informare.