Elevii din România NU vor mai avea teme pentru acasă... în vacanță
-
07 Decembrie 2016 16:43
Ordinul ministrului Educației prevede că temele pentru acasă sunt pentru cel mult două ore la toate disciplinele în așa fel încât timpul alocat activităților școlare să fie de 5-8 ore, iar, în vacanța elevilor din învățământul primar și gimnazial, nu se vor da teme pentru acasă.
"Timpul necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult 2 ore însumând toate disciplinele, în așa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă și în afara ei, să se încadreze în 5-8 ore zilnic. La clasa pregătitoare nu se vor da teme pentru acasă. (...) În perioada vacanțelor, de regulă, nu se vor da teme pentru acasă elevilor din învățământul primar și gimnazial", se arată în ordinul semnat de ministrul Educației Naționale, Mircea Dumitru, și prezentat presei miercuri, 7 decembrie, scrie MEDIAFAX.
Același document prevede că timpul total alocat temei obligatorii pentru acasă la învățământul primar va fi de maximum o oră, iar pentru celelalte niveluri de învățământ, timpul alocat efectuării temei obligatorii va fi de maximum două ore. Totodată, tema pentru acasă nu poate fi folosită ca un instrument de pedeapsă.
"Se interzice utilizarea temei ca instrument de pedeapsă (cantitate mare de teme, exerciții repetitive) precum și solicitarea realizării unor activități de învățare care necesită o abordare sistematică în clasă și nu pentru a fi desfășurate individual, ca temă pentru acasă", se mai arată în ordin.
Ordinul mai prevede că, în cadrul orelor de la clasă, o atenție specială va fi acordată tehnicilor de învățare independentă, respectiv vor fi exersate modalități de rezolvare independentă a unor sarcini de lucru, astfel încât aceste deprinderi să fie transferabile și în efectuarea temelor pentru acasă.
"Am semnat la începutul acestei luni ordinul de ministru care definește temele. Propunem o raționalizare a timpului privind realizarea temelor pentru acasă, plus o distincție între temele obligatorii și cele facultative astfel încât elevii să nu depășească timpul de 8 ore, însumat, școală plus teme pentru acasă. Pentru un școlar care e în clasele primare, timpul pentru școală și realizarea temelor putea să depășească numărul de ore pe care un adult le petrece la muncă. Astfel, vrem să prevenim abuzurile, iar un elev să se preocupe cel mult 8 ore de școală", a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Educației, Mircea Dumitru.