Elevii care nu au dat BAC-ul, se pot înscrie la colegii

  • 08 Iulie 2015 18:48
Elevii care nu au dat BAC-ul, se pot înscrie la colegii

Elevii care nu au dat examenul de Bacalaureat vor putea fi admiși în colegii, la programe de studii de 2 ani, cu condiția ca în această perioadă să susțină probele restante, a anunțat astăzi ministrul adjunct al Educației, Loretta Handrabura.

Totodată, este oferită și oportunitatea de a studia în școli profesionale pentru elevii care nu au susținut examenul de absolvire a gimnaziului, la fel, în programe de 2 ani de studii. Loretta Handrabura a subliniat că această măsură are scopul de a preveni șomajul în rândul tinerilor.

„Noi am constatat că după treapta de gimnaziu, pe lângă absolvenții care aleg fie liceul, fie școala profesională, fie colegiul, 14 la sută nu se regăsesc în instituții. Respectiv – fie muncesc ”la negru”, fie rămân fără o calificare. Iar datele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă indică: cei mai expuși șomajului sunt, de regulă, persoanele fără nicio calificare”, a declarat Loretta Handrabura. 

Altă noutate referitoare la admiterea în învățământul profesional-tehnic este posibilitatea de a depune actele la 3 specialități în cadrul colegiilor, așa ca în cazul admiterii în universități. Perioada de admitere începe pe 16 iulie, concomitent cu admiterea în licee și se va încheia la 8 august pentru colegii și la 14 august pentru școlile profesionale.

Va fi extins numărul de profesii destinate persoanelor cu dizabilități și va fi majorat numărul de instituții în care se va practica învățământul dual, adică în parteneriat cu întreprinderile din domeniu. Pe lângă școala profesională nr. 5 de la Bălți, vor mai fi incluse în acest program încă 5 școli profesionale. Totodată, în planul de admitere pentru școlile profesionale au fost incluse 25 de meserii noi.

În total au fost anunțate peste 20 de mii de locuri de studii în colegii și școli profesionale, dintre care – peste 14 mii cu finanțare bugetară. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:46 %
Vint:1,54 m/s
Wed
18
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Sun
18
Arhivă Radio Chișinău