Electorala 2024 | Partidul Național Moldovenesc, declarație cu privire la turul II al prezidențialelor: „Trebuie să mergem la alegeri și să votăm cu hotărâre împotriva Rusiei!”

  • 30 Octombrie 09:47
Electorala 2024 | Partidul Național Moldovenesc, declarație cu privire la turul II al prezidențialelor: „Trebuie să mergem la alegeri și să votăm cu hotărâre împotriva Rusiei!”

În contextul turului doi al alegerilor prezidențiale care se va desfășura duminică, 3 noiembrie, Partidul Național Moldovenesc a emis o Declarație prin care transmite cetățenilor Republicii Moldova că „suntem într-un moment critic, în care fiecare vot contează pentru viitorul nostru european și democratic”.

Pe 3 noiembrie avem de făcut o alegere între două direcții distincte: un viitor european și civilizat sau o întoarcere în mâinile celor care au guvernat Moldova prin corupție, haos și sărăcie, se arată în declarația partidului.

Alexandr Stoianoglo nu reprezintă interesele cetățenilor, ci ale oligarhilor fugari și ale Federației Ruse”, afirmă președintele PNM, Dragoș Galbur.

Cu susținerea directă a oligarhilor Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon, și cu resurse financiare provenite din surse dubioase, Stoianoglo promite întoarcerea la o Moldovă izolată și coruptă, departe de valorile democratice și europene. Istoricul său ca procuror general, în perioada în care clanurile mafiote prosperau sub protecția instituțiilor statului, ridică semne de întrebare asupra unui eventual mandat prezidențial sub conducerea sa”, potrivit declarației emise de PNM.

În acest context, Partidul Național Moldovenesc îndeamnă cetățenii să își folosească votul „ca pe un scut împotriva celor care doresc să întoarcă Republica Moldova sub influența Rusiei și să îi readucă pe oligarhi în fruntea țării”.

Pentru toți cetățenii care doresc o Moldovă liberă, europeană și românească, este un moment de unitate. Nu ne putem permite să stăm deoparte în fața acestei amenințări. În data de 3 noiembrie, trebuie să mergem la alegeri și să votăm cu hotărâre împotriva lui Alexandr Stoianoglo, împotriva Rusiei!” îndeamnă liderul PNM, Dragoș Galbur.

Partidul Național Moldovenesc este un partid istoric unionist fondat în 1917 și readus în 2023 în viața politică a Republicii Moldova, de către un grup de tineri patrioți.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:2,06 m/s
Sat
6
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
7
Arhivă Radio Chișinău