Electorala 2024 | Cristina Gherasimov: „Pe 20 octombrie decidem viteza cu care putem schimba lucrurile la noi acasă”

  • 06 Octombrie 15:48
Electorala 2024 | Cristina Gherasimov: „Pe 20 octombrie decidem viteza cu care putem schimba lucrurile la noi acasă”

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a subliniat importanța votului de pe 20 octombrie, într-o postare recentă pe rețelele de socializare. Ea a menționat că această zi va decide ritmul schimbărilor pe care Republica Moldova le poate aduce pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene.

Un DA ferm la Referendum ne va uni și mai mult eforturile pe care le depunem ca societate să devenim stat membru al Uniunii Europene”, a scris Gherasimov pe pagina sa oficială de Facebook.

Este în puterea noastră ca, în acea zi, să ne exercităm responsabil dreptul de vot și să alegem înțelept, pentru ca țara să ia cursul ireversibil către UE”, a mai adăugat viceprim-ministra.

Cristina Gherasimov, împreună cu președinta Maia Sandu și echipa sa, a vizitat recent satele Seliște din Nisporeni și Sipoteni din Călărași, unde a discutat cu localnicii despre beneficiile integrării europene și despre importanța zilei de 20 octombrie pentru viitorul Republicii Moldova.

Am întâlnit oameni gospodari, muncitori, sinceri, calzi și determinați să pună umărul la transformarea țării”, a spus ea, adăugând că mulți dintre acești cetățeni au călătorit în țările Uniunii Europene și au văzut diferențele dintre stilurile de viață.

Electorala 2024 | Cristina Gherasimov: „Pe 20 octombrie decidem viteza cu care putem schimba lucrurile la noi acasă”

Cu toții își doresc să aibă acasă un loc de muncă bine plătit, drumuri bine asfaltate, iluminație stradală, servicii publice de calitate și un nivel de trai ca în Europa”, a mai spus viceprim-ministra, evidențiind necesitatea unei munci continue și a sprijinului cetățenilor pentru a atinge aceste obiective.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău