Egiptul a inaugurat extinderea Canalului Suez
-
07 August 2015 09:37
Autoritățile de la Cairo speră ca veniturile aduse de traficul internațional prin Canalul extins să se tripleze, deși economiștii sunt sceptici.
Egiptul a inaugurat joi extinderea Canalului Suez, în prezența mai multor șefi de stat și de guvern.
Autoritățile de la Cairo speră ca veniturile aduse de traficul internațional prin Canal să se tripleze, ceea ce ar duce la o relansare a economiei țării, aflată în criză după revolta din 2011 și afectată de reducerea semnificativă a numărului de turiști.
Mai mulți experți consideră, însă, că estimările egiptene nu țin cont de situația economică globală.
Descris ca "o minune modernă a lumii" de secretarul britanic al apărării, Michael Fallon, sau ca un "cadou al mamei omenirii către omenire" de egipteni, proiectul a fost inaugurat cu mare fast, în prezența unor lideri precum președintele francez, Francois Hollande, premierul rus, Dmitri Medvedev și regele Abdullah al Iordaniei.
Lucrările, care s-au încheiat în doar 11 luni, de trei ori mai repede decât era estimat inițial, au constat în adâncirea și lărgirea unui tronson de aproape 40 de kilometri al Canalului inaugurat în 1869, precum și în construirea unui canal paralel, de 35 de kilometri.
Proiectul a reprezentat una dintre prioritățile lui Abdel Fatah al Sisi, generalul care, după ce armata i-a îndepărtat de la putere pe islamiști, în urmă cu doi ani, a câștigat președinția ca civil promițând stabilitate și creștere economică.
Autoritățile egiptene speră că investiția de opt miliarde de dolari va duce, până în 2023, la o dublare a traficului naval și venituri suplimentare anuale de peste opt miliarde de dolari.
Economiști citați de Reuters afirmă, însă, că Egiptul nu a luat în calcul o serie de factori - încetinirea creșterii economice a Chinei, stagnarea schimburilor comerciale la nivel global și creșterea competiției ca urmare a lărgirii Canalului Panama.