Economisirea energiei și clădirile verzi sunt printre pariurile pe care mizează UE pentru a-și reduce emisiile cu 55% până în 2030

  • 06 Iulie 2021 19:10
Economisirea energiei și clădirile verzi sunt printre pariurile pe care mizează UE pentru a-și reduce emisiile cu 55% până în 2030

Uniunea Europeană le va solicita celor 27 de state membre să renoveze mai rapid clădirile ineficiente energetic și, de asemenea, să stabilească și să atingă ținte mai dure privind economisirea energiei, în cadrul strategiei europene pentru atingerea obiectivelor climatice, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters.

Clădirile sunt responsabile pentru mai mult de o treime din emisiile de CO2 ale Uniunii Europene precum și pentru 40% din consumul de energie al blocului comunitar, ceea ce înseamnă că acest sector reprezintă un risc la adresa planului blocului comunitar de a-și reduce emisiile poluante și de a deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050, transmite Agerpres.

Conform unei propuneri a Comisiei Europene consultată de Reuters, statelor membre li se va cere să adopte măsuri pentru a-și reduce consumul final de energie cu 1,5% în fiecare an, începând din 2024 și până în 2030, ceea ce înseamnă o dublare a cerințelor actuale privind o reducere cu 0,8%. Această reducere poate fi realizată prin izolarea clădirilor sau instalarea unor sisteme de încălzire și răcorire mai eficiente energetic.

În prezent, Europa renovează, în fiecare an, doar 1% din clădiri astfel încât acestea să economisească energie. Bruxelles-ul speră că statele blocului comunitar vor profita de Fondul de Redresare și Reziliență, în valoare de 750 de miliarde de euro, pentru a lansa un val de programe de renovare energetică a clădirilor, ceea ce va stimula crearea de locuri de muncă în sectorul construcțiilor.

Proiectul de propunere cere țărilor membre să renoveze, în fiecare an, 3% din clădirile deținute sau ocupate de instituțiile publice, pentru a le transforma în „clădiri cu un consum de energie aproape egal cu zero". Ar fi incluse spitalele, clădirile guvernamentale, școlile și locuințele sociale. Mai exact, proiectul ar presupune renovarea a peste 700.000 de clădiri în fiecare an, potrivit estimărilor industriei de construcții.

În prezent, țările membre sunt obligate să renoveze 3% din clădirile ocupate de guvernele centrale astfel încât acestea să îndeplinească standardul mai slab referitor la reducerea consumului final de energie. Clădirile ocupate de guvernele centrale reprezintă mai puțin de 1% din cele aproximativ 260 de milioane de clădiri din UE, în timp ce clădirile publice reprezintă aproximativ 10%.

Propunerile consultate de Reuters ar putea să sufere unele modificări înainte de publicarea lor, în data de 14 iulie, când Comisia Europeană urmează să prezinte un amplu pachet de programe destinate reducerii mai rapide a emisiilor poluante. În același pachet va fi inclus și un nou sistem de certificate de emisii pentru sectorul  transporturilor și al încălzirea clădirilor, precum și un fond social care va ajuta gospodăriile vulnerabile să suporte costurile.

Noile politici trebuie, însă, mai întâi negociate cu statele membre și cu Parlamentul European, un proces care se poate întinde pe parcursul a aproximativ doi ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău