Echipele României și Republicii Moldova au disputat meciuri virtuale de fotbal

  • 17 Aprilie 2020 12:48
Echipele României și Republicii Moldova au disputat meciuri virtuale de fotbal

România a câștigat toate cele patru meciuri disputate cu Republica Moldova la fotbal virtual (8-0 la puncte), miercuri seara, în KONAMI eFootball PES 2020, un eveniment desfășurat sub motto-ul ''Meciul prieteniei, împreună împotriva pandemiei'', potrivit site-ului oficial al FRF, relatează MOLDPRES, citând AGERPRES.

Pentru acest meci s-au vândut bilete virtuale cu prețul de 10 lei, banii strânși urmând să ajungă ''la cei ce luptă în prima linie cu coronavirusul, prin intermediul UNICEF'', care va achiziționa echipamente de protecție (măști, mănuși, ochelari), termometre cu infraroșu și alte echipamente speciale necesare asistenților medicali comunitari, asistenților și lucrătorilor sociali care merg pe teren pentru a asigura copiilor vulnerabili și familiilor acestora servicii de sănătate și protecție socială.

România s-a impus cu 5-1 în primul meci. În partida secundă a câștigat cu 3-2. În al treilea duel, 6-1, iar în ultima confruntare scorul a fost de 2-1.

Echipa națională a României s-a calificat la eEURO 2020, dintr-o grupă cu Portugalia, Slovenia, Scoția și Liechtenstein. Turneul final va avea loc pe 23 și 24 mai.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:92 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău