Echipa lui Elon Musk a contactat investitorii pentru a obține noi fonduri destinate Twitter

  • 18 Decembrie 2022 19:45
Echipa lui Elon Musk a contactat investitorii pentru a obține noi fonduri destinate Twitter

Echipa lui Elon Musk a contactat investitorii pentru a obține noi fonduri pentru platforma sa de socializare Twitter, aflată în dificultate, a spus unul dintre investitori, potrivit Reuters și News.ro.

Ross Gerber, președinte și CEO la Gerber Kawasaki Wealth & Investment Management, a declarat pentru Reuters că a fost contactat de un reprezentant al lui Musk pentru a oferi mai multe acțiuni la același preț, 54,20 de dolari, pe care Musk l-a plătit în octombrie pentru a prelua compania.

Jared Birchall, directorul general al biroului familiei lui Elon Musk, a contactat potențialii investitori săptămâna aceasta, a informat vineri platforma de știri Semafor, citând două persoane familiare cu efortul de strângere a fondurilor.

Twitter și Musk nu au răspuns solicitărilor Reuters de comentarii.

Twitter s-a confruntat cu un exod al agenților de publicitate, pe fondul îngrijorărilor cu privire la abordarea lui Musk în ceea ce privește controlarea tweet-urilor, ceea ce a afectat veniturile și capacitatea companiei de a plăti dobândă pentru datoria de 13 miliarde de dolari pe care Musk și-a asumat-o pentru a cumpăra compania de social media.

Musk a mai vândut acțiuni ale Tesla în valoare de 3,6 miliarde de dolari, la începutul acestei săptămâni, ceea ce face ca acțiunile companiei de vehicule electrice vândute în acest an să fie în valoare de aproape 40 de miliarde de dolari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
17,18
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Arhivă Radio Chișinău