Echipa canină a Serviciului Vamal a fost premiată în Campionatului European Antitabac din Cehia
-
25 Iunie 2023 08:35
Echipa canină din cadrul Centrului Chinologic al Serviciului Vamal a participat la cea de-a zecea ediție a Campionatului European Antitabac, desfășurat în Cehia, de unde a revenit cu locul III la proba „Ascultare și căutare individual”.
La Campionat au participat reprezentanți ai serviciilor vamale din Austria, Slovenia, Slovacia, Lituania, Republica Moldova, iar Serviciul Vamal Ceh a expus la competiție 14 echipe canine, precizează un comunicat al Serviciului Vamal.
Campionatul a inclus diverse probe de căutare și ascultare în mașinile militare, lăzi, colete și autoturisme.
În prezent, Serviciul Vamal al Republicii Moldova realizează un proiect comun cu Serviciul Vamal Ceh care constă în instruirea a șase inspectori chinologi din cadrul Centrul Chinologic, precum și dresajul a șase câini de serviciu antitabac și antidrog.
Amintim că, Centrul Chinologic al Serviciului Vamal are în palmares multiple locuri de frunte la Campionatele Internaționale și Europene, iar anul acesta în Republica Moldova se va desfășura ediția a VII-a a Campionatului Antitabac și Antidrog.