E nevoie de o reformă a instituțiilor responsabile de resursele regenerabile, declarație

  • 19 Martie 2021 17:38
 E nevoie de o reformă a instituțiilor responsabile de resursele regenerabile, declarație

Este nevoie de o reformă instituțională, care să fie dusă până la capăt, a tuturor instituțiilor statului care au atribuții în elaborarea politicilor (elaborare, gestionare și control) în domeniul resurselor naturale regenerabile. Opinia a fost exprimată de președinta Centrului Național de Mediu, Ina Coșeru, într-o conferință de presă la IPN.

Ina Coșeru spune că atât timp cât Moldsilva este la autogestiune, tăierile calificate ca ilicite în spațiul public vor continua. E necesar să fie examinate autorizațiile pentru tăierea pădurilor care par suspecte. Pe termen mediu, se cere schimbarea sistemului național de evidență, exploatare și transportare a lemnului, prin elaborarea și implementarea unor instrumente accesibile întregii societăți, cum ar fi: radarul pădurilor, separarea activității de evaluare a lemnului de cea  de exploatare a acestuia, dar și revizuirea atribuțiilor funcționale ale instituțiilor statului privind resursele regenerabile.

Ina Coșeru a îndemnat populația să semnalizeze ilegalitățile pe care le observă, inclusiv tăieri de păduri, pe platforma EcoAlert.

În  numele ONG-urilor de mediu, președinta Centrului Național de Mediu a lansat o platformă de discuții, cu participarea tuturor factorilor interesați, la care să fie luate decizii pe problemele de gestionare a resurselor naturale regenerabile din fondul forestier. Ina Coșeru cheamă actorii implicați în acest sector să discute, cât de larg posibil, pentru a aduce o transparență la capitolul gestionarea pădurilor și a găsi soluții pentru depășirea crizei din sectorul forestier.

Anna Cazacu, consultant juridic la Asociația EcoContact, spune că e necesar ca Ministerul Finanțelor să găsească resurse financiare pentru restabilirea pădurilor și fondului forestier. Și să susțină instituțiile care gestionează acest fond, pentru a fi mărite suprafețele de păduri. Este necesară o reformă transparentă a instituțiilor care gestionează fondul forestier. Or, de multe ori, stabilirea sectoarelor de pădure care urmează a fi tăiate sunt lăsate la latitudinea instituțiilor din subordinea Agențiilor Moldsilva, a remarcat Anna Cazacu.

Ziua Internațională a Pădurilor este marcată pe 21 martie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău