E foarte important ca procesul electoral din Moldova să fie extrem de transparent, ambasador
-
20 Decembrie 2018 11:50
Este foarte important ca procesul electoral care pornește în Republica Moldova și care se va încheia cu alegeri, iar apoi cu crearea unei majorități și a unui Guvern, să fie unul extrem de transparent. Este un mesaj pe care îl transmitem noi, dar și toți partenerii Republicii Moldova”, susține ambasadorul Poloniei la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk, transmite IPN.
În cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, ambasadorul a declarat că Polonia, din momentul în care Republica Moldova și-a declarat independența, a fost un prieten de nădejde și mereu a purtat discuții bune și sincere. Ele sunt continuate și prin intermediul ambasadorilor, aceștia fiind în contact continuu cu toți partenerii din Moldova – cei din majoritatea parlamentară, din Guvern, din opoziție, președintele și alții.
Bartlomiej Zdaniu a menționat că politicienii, indiferent de partide, trebuie să înțeleagă că o țară prosperă este chiar în interesul lor, al clasei politice, pentru că astfel țara va fi mai puternică atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Și în aceste condiții, înșiși politicienii vor avea de câștigat din această dezvoltare.
În altă ordine de idei, ambasadorul a spus că într-o societate prosperă contează spiritul antreprenorial, care este un factor important, și așa a fost și în cazul Poloniei. Și această schimbare în țară este important să vină din comunități, de la fiecare cetățean, pentru că populația nu trebuie să aștepte ca autoritățile să facă. Potrivit lui, în cazul Poloniei, un pilon important l-au reprezentat întreprinderile mici și mijlocii. „Ca să vă dau o cifră – aproape 2/3 din Produsul Intern Brut al Poloniei vin de la firmele mici și mijlocii. Cu siguranță, o parte dintre ele după 20-30 de ani devin firme mari”, a notat diplomatul.
În opinia sa, cheia succesului vine de la oamenii care vor să schimbe ceva și în foarte multe cazuri este vorba despre lucruri simple. Potrivit lui, omul trebuie să aibă inițiativă și lui nu trebuie să i se pună piedici. Bartlomiej Zdaniu a mai spus că de câte ori merge în localități și cunoaște oamenii de acolo vede cât de multă dorință au aceștia să facă ceva bun pentru comunitatea lor și Polonia, prin intermediul proiectelor și a programelor, încearcă să-i susțină, însă în opinia sa, ei trebuie valorificați și mai mult.
În ceea ce ține de relația comercială dintre Republica Moldova și Polonia, ambasadorul a declarat că schimburile comerciale între cele două state se ridică la aproximativ 300 de milioane de euro. Dintre care în jur de 2/3 reprezintă exportul polonez în Moldova, iar 1/3 – exportul moldovenesc spre Polonia. Printre cele mai solicitate produse moldovenești exportate pe piața poloneză sunt vinurile.