Durata mandatului președintelui CSP ar putea fi redusă până la 3 ani

  • 13 Martie 2023 10:04
Durata mandatului președintelui CSP ar putea fi redusă până la 3 ani

Durata mandatului președintelui Consiliului Superior al Procurorilor ar putea fi redus de la patru la trei ani. Totodată, funcția ar putea fi ocupată prin rotație de către membrii selectați din rândul procurorilor și cei din rândul societății civile.

În același timp, potrivit unui proiect de lege promovat de Ministerul Justiției, funcția de președinte al Consiliului Superior al Procurorilor va putea fi deținută pentru un singur mandat. Persoana care a exercitat această funcție nu va mai putea fi realeasă, scerie Bizlaw.md.

Autoritățile propun, în schimb, ca mandatul de membru al CSP să aibă o durată de șase ani, dar nu patru ani cum este în prezent. Totuși, persoanele desemnate în Consiliul Superior al Procurorilor nu vor mai putea deține două mandate de membru. Ministerul Justiției spune că modificarea va permite evitarea perpetuării acelorași persoane în cadrul CSP (12 ani timp de două mandate) și va contribui la includerea în cadrul acestuia a unor noi profesioniști în domeniu. O reglementare similară o are și Consiliul Superior al Magistraturii, mandatul membrilor căruia este la fel de șase ani.

În prezent, normele legale stabilesc că mandatul membrilor CSP este de patru ani, cu imposibilitatea deținerii a două mandate consecutive. Totuși, normal juridică nu exclude posibilitatea ca o persoană să dețină două mandate neconsecutive.

Autoritățile menționează că Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei privind asigurarea integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025 include în calitate de obiective consolidarea capacităților CSP-ului, prin, inter alia, uniformizarea mandatului CSP la mandatul membrilor CSM și reducerea mandatului președintelui CSP.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie pe alocuri
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Arhivă Radio Chișinău