După șase luni de carantină, China va redeschide cinematografele cu măsuri anti-COVID stricte, scrie BBC. În sălile de cinema se va purta masca de protecție și se va respecta distanțarea fizică de cel puțin un metru.
Administrația Chineză de Film a decis că se vor redeschide cinematografele din zonele care nu sunt atât de afectate de coronavirus și care indică un grad scăzut de risc. Dar, având în vedere că aproape toată țara prezintă un grad scăzut de risc, va fi, probabil, o redeschidere a cinematografelor la nivel național.
Autoritățile au impus reguli stricte pentru oprirea răspândirii coronavirusului și reluarea activităților cât mai aproape de "normal".
Capacitatea unei săli va fi limitată la 30% din total, iar numărul de filme rulate va scădea la jumătate din volumul anterior. În sălile de cinema nu se vor mai servi băuturi și mâncare, iar atât clienții cât și angajații vor fi nevoiți să poarte măști de protecție. La intrarea în cinematograf, cetățenilor li se va lua temperatura, iar în săli aceștia trebuie să respecte distanțarea fizică. Biletele vor putea fi cumpărate doar online.
China, prima țară afectată de noul coronavirus la sfârșitul lui 2019, a reușit între timp să reducă în mod considerabil contagiunea, care ajunsese în ultimele săptămâni la o câteva cazuri noi în fiecare zi.