După preluarea președinției UE în ianuarie, Franța va susține o reformă a sistemului de azil european

  • 29 Septembrie 2021 14:13
După preluarea președinției UE în ianuarie, Franța va susține o reformă a sistemului de azil european

Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a declarat miercuri că Parisul va susține o reformă a sistemului de azil în Uniunea Europeană, care divizează cele 27 de state membre, atunci când va prelua în ianuarie președinția rotativă a Consiliului UE, în special în privința chestiunii armonizării cererii de azil, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cererea de azil, aflată în centrul noului Pact privind migrația și azilul, propus de Comisia Europeană în septembrie 2020, este un "subiect european", a declarat Darmanin la RMC/BFMTV.

Atunci când "vom prezida UE", "trebuie să spunem: 'o singură cerere de azil pentru toată Europa'", a afirmat el.

Întrebat dacă Franța va încerca să obțină votarea acestei măsuri, ministrul de Interne a răspuns: "Lucrăm la asta. Vom vedea ce va spune și noul guvern german". După alegerile legislative de duminică, Germania va avea un nou executiv, a cărui formare ar putea dura câteva luni.

"Acesta trebuie să fie obiectivul de atins, iar energia tuturor trebuie să se îndrepte spre asta: când ajungi în Europa, când faci o cerere în Italia sau în Spania sau în Malta sau în Franța, ea trebuie să fie valabilă pentru toată lumea. Și vom face schimb de informații", a adăugat el.

Prin ampla sa reformă a sistemului european de azil, Comisia Europeană vrea în special să pună capă așa-numitului Regulament Dublin, care, printre altele, acordă responsabilitatea de a administra dosarul unui solicitant de azil primei țări în care acesta a intrat în UE.

Însă, de câțiva ani, Franța se confruntă, conform unei formule a guvernului, cu 'mișcări secundare': persoane care au cerut deja azil într-o primă țară, unde le-a fost respinsă solicitarea, vin apoi să își încerce norocul în Hexagon.

Aceste mișcări au contribuit la plasarea Franței la egalitate cu Germania în privința numărului de solicitări de azil începând cu 2019.

Poziția Franței față de noul Pact aflat în discuție este neschimbată: în septembrie 2020, când Bruxellesul și-a prezentat planul de reformă, Gérald Darmanin a făcut deja apel la o mai mare "solidaritate europeană" în privința gestionării cererilor de azil, precum și a expulzărilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău