După doi ani de călătorie în spațiu, o sondă NASA va asoliza pe un asteroid

  • 03 Decembrie 2018 17:59
După doi ani de călătorie în spațiu, o sondă NASA va asoliza pe un asteroid

După doi ani de călătorie în spațiu, sonda americană OSIRIS-REx va asoliza luni pe suprafața unui asteroid de dimensiunea unui zgârie-nori, aceasta fiind prima misiune americană cu scopul de a aduce pe Pământ mostre de pe un astfel de corp ceresc, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Misiunea de 800 de milioane de dolari are ca obiectiv principal aducerea pe Pământ a unor eșantioane de asteroid necesare studierii începutului Sistemului Solar, după cum a indicat NASA. Totodată, oamenii de știință vor avea astfel ocazia de a înțelege mai bine traiectoriile unor asteroizi care ar putea reprezenta un pericol pentru planeta noastră.

OSIRIS-REx este programată să asolizeze pe asteroidul Bennu în jurul orei 17:00 GMT. Evenimentul va fi transmis în direct pe site-ul NASA.

Sonda a fost lansată în septembrie 2016 de la baza spațială din Florida și de atunci a călătorit prin spațiul cosmic cu o viteză de peste 100.000 de kilometri pe oră.

După ce va ajunge pe Bennu, sonda de 3,5 metri își va petrece următorii doi ani pe suprafața acestuia. OSIRIS-REx are capacitatea de a colecta patruzeci și șase de kilograme de mostre de asteroid - cea mai mare cantitate de eșantioane prelevate aduse pe Pământ de la misiunile Apollo din anii '60 și începutul anilor '70.

Unul dintre scopurile cele mai importante ale misiunii OSIRIS-REx este studierea impactului căldurii solare asupra orbitelor asteroizilor care au potențialul de a lovi planeta noastră și de a cauza astfel pagube însemnate.

Bennu - denumit după un zeu din mitologia egipteană de un elev de clasa a treia desemnat câștigătorul unui concurs - este unul dintre cei mai periculoși asteroizi cunoscuți de NASA din cauza mărimii și a orbitei sale.

În luna august, sonda americană OSIRIS-REx a capturat primele imagini cu asteroidul Bennu, aflat în vecinătatea relativă a Pământului.

Prelevarea eșantioanelor de pe asteroidul Bennu, cu diametrul de 500 de metri, va avea loc abia în anul 2020, după o perioadă în care vor fi efectuate numeroase măsurători și fotografii în urma cărora se vor putea afla mai multe informații despre acest asteroid, precum masa totală a acestuia sau detalii despre câmpul gravitațional, parametrii ce influențează locul și modul în care sonda se va apropia de suprafață. De asemenea, specialiștii trebuie să se asigure că pe Bennu nu există nori de materie sau mici sateliți naturali care ar putea deteriora sonda.

Nu se cunoaște cu siguranță din ce este compusă suprafața asteroidului care este foarte întunecată.

Probele prelevate vor fi depozitate în interiorul sondei urmând a fi aduse pe Pământ în anul 2023.

Și alte sonde au adus pe Terra materiale din spațiu - mostre de vânt solar (Genesis, 2004), eșantioane de pe o cometă (Stardust, 2006) și probe de pe un asteroid (Hayabusa, 2010). În prezent, Agenția Spațială Japoneză are o sondă, Hayabusa2, aflată în apropiere de asteroidul Ryugu de pe care urmează să ia probe pe care le va aduce înapoi pe Pamânt în anul 2020. În plus, pe Terra au fost aduse 382 de kilograme de roci selenare prelevate de astronauții misiunilor Apollo din 1969 până în 1972.

Asteroizii sunt alcătuiți din elementele de bază ale planetelor, iar compoziția lor oferă informații prețioase despre începuturile sistemului solar. În plus, posibila prezență a apei și a unor minerale ar putea servi într-o bună zi drept rezerve de combustibil pentru viitorii exploratori ai spațiului.

Numele misiunii reprezintă acronimul de la "Origins, Spectral Interpretation, Resource Identification, Security, Regolith Explorer". Aceasta este cea de-a treia etapă a programului spațial al NASA de explorare a Sistemului Solar New Frontiers, din care mai fac parte misiunile New Horizons (New Frontiers I) și Juno (New Frontiers II)

Bennu se află la o distanță față de Pământ ce variază între 448.700 și 344 de milioane în kilometri. Asteroidul se rotește în jurul Soarelui în 1,2 ani și se intersectează cu orbita Pământului la fiecare șase ani, la o distanță apropiată de cea care ne separă de Lună.

Oamenii de știință au constatat că Bennu trece din ce în ce mai aproape de planeta noastră, existând chiar un risc scăzut (unul din 2.500) să intre în coliziune cu Terra între anii 2175 și 2196, potrivit calculelor NASA. Dacă un astfel de eveniment s-ar produce, el ar fi echivalent cu detonarea a 3 miliarde de tone de explozibili, o explozie de 200 de ori mai puternică decât cea a bombei atomice de la Hiroshima.

Când Osiris-REx va fi aproape de Pământ, în septembrie 2023, capsula care conține probele de pe Bennu va fi ejectată din sonda spațială și va ateriza lin, frânată de parașute, în vestul Statelor Unite, lângă Salt Lake City. Probele vor fi transportate la Centrul spațial Johnson din Houston (Texas), unde vor fi catalogate și analizate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău