După Brexit, pașapoartele de culoare albastră revin în Marea Britanie
-
22 Februarie 2020 13:00
După ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, pașapoartele britanice își vor regăsi culoarea albastră luna viitoare în loc de bordo-ul european, a anunțat Ministerul de Interne britanic sâmbătă, potrivit AFP,preluat de Agerpres.
Primele pașapoarte albastru închis vor fi eliberate începând din martie,iar până la mijlocul anilor 2020 toate pașapoartele britanice vor fi de această culoare.
Noul pașaport va fi de asemenea "cel mai ecologic", a precizat ministerul, amprenta carbon legată de producerea sa fiind redusă la zero și de asemenea va fi cel mai sigur datorită utilizării unor tehnologii inovatoare.
"Părăsirea Uniunii Europene ne-a dat ocazia unică de a ne restaura identitatea națională și de a trasa o nouă cale în lume", și-a exprimat satisfacția ministrul de interne Priti Patel în acest comunicat. "Revenind la designul emblematic bleu și auriu, pașaportul britanic va fi legat din nou de identitatea noastră națională și abia aștept să călătoresc cu acesta", a declarat ea.
În mod ironic, grupul francez Gemalto va produce aceste pașapoarte, dar ele vor fi "personalizate" cu coordonatele și fotografia deținătorilor lor în Regatul Unit", precizează ministerul.
Subiect în aparență anodin, culoarea pașaportului inflamase dezbaterile în parlament și pe rețelele de socializare. În decembrie 2017, Theresa May, pe atunci șefa guvernului de la Londra, susținuse această revenire la culoarea de altădată, considerând că pașaportul este "marca independenței noastre și a suveranității noastre".
Tabloidul pro-Brexit The Sun făcuse campania pentru revenirea la culoarea albastră, utilizată pentru prima oară în 1921 pe pașapoarte, iar apoi abandonată în 1988.
Premierul scoțian, Nicola Sturgeon, ironizase "obsesia retrogradă și provincială în favoarea unui pașaport albastru".
Noile pașapoarte vor purta emblemele florale ale Angliei, Irlandei de Nord, Scoției și Țării Galilor, națiuni constitutive ale Regatului Unit, un mod de exalta identitatea britanică pusă la încercare de Brexit.
Sturgeon, al cărei partid separatist SNP a câștigat 47 din cele 59 de circumscripții în Scoția la alegerile legislative din decembrie, face campanie pentru un al doilea referendum asupra independenței acestei națiuni. Și în Irlanda, alegerile din 8 februarie au înregistrat o revenire istorică a Sinn Fein, care vrea să reunifice Republica Irlanda cu Irlanda de Nord.
Sursa:Agerpres