După aplicarea DCFTA, pe malul stâng al Nistrului exporturile au crescut esențial, studiu
-
08 Decembrie 2020 17:59
După aplicarea prevederilor Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană, pe malul stâng al Nistrului, exporturile principalelor produse agricole au crescut esențial. Livrările de semințe oleaginoase și fructe, băuturi alcoolice și nealcoolice s-au dublat. Exporturile de bunuri din prima grupă au crescut în valoare monetară de la 25,8 milioane de dolari în anul 2016 la 57,5 milioane de dolari în anul 2019. Exporturile de băuturi alcoolice au crescut de la 7,1 milioane de dolari la 14,8 milioane de dolari. O creștere remarcabilă este vizibilă și la exportul legumelor – 5,1 milioane de dolari în anul 2016 și, respectiv, 9 milioane de dolari în anul 2019. Constatările se conțin într-un studiu prezentat într-un club de presă dedicat potențialului de export al malului stâng în UE, transmite IPN.
Studiul arată că producția vegetală în raioanele din stânga Nistrului, în raport cu producția vegetală produsă în raioanele din dreapta Nistrului, este sub 10% – la fructe, nuci, pomușoare, struguri, porumb pentru boabe, soia și cartofi. La ovăz, culturi leguminoase, bostănoase alimentare, floarea soarelui – sub 20%, la grâu de toamnă – sub 30%, la rapiță și legume de câmp – sub 50%. Totodată, producția de hrișcă produsă pe malul stâng al Nistrului depășește producția de pe malul drept de 10 ori.
Economistul Viorel Chivriga, director de programe IDIS „Viitorul”, a declarat că o problemă este dotarea tehnică insuficientă a operatorilor economici din regiune, fiind atestat un număr mare de unități de tehnică agricolă uzată. De asemenea, este vorba despre finanțarea redusă a sectorului agricol, asortimentul îngust de produse cu potențial pentru export, precum și lipsa cooperării între operatorii economici și conexiunile slabe cu asociațiile de profil, grupurile de producători de pe malul drept al Nistrului.
Totodată, se constată că producătorii nu pot deține terenurile în proprietate privată. Terenurile pot fi luate în arenda pe termen lung de până la 99 de ani. Statutul regiunii și nerespectarea drepturilor omului sunt un factor semnificativ de risc pentru antreprenorii care vor să investească în regiune.
Pe teritoriul din stânga Nistrului, condițiile pentru derularea afacerilor sunt mai puțin adecvate. Din respondenții intervievați, numai 9% sunt mulțumiți în totalitate de climatul investițional și de afaceri din regiune. S-a constatat că interesul oamenilor de afaceri de pe malul drept de a crea relații comerciale și de cooperare cu agenții economici de pe malul stâng al Nistrului este redus din cauza barierelor administrative existente.
Autorul studiului menționează oportunitatea depunerii eforturilor colective pentru creșterea capacitații de asociere a micilor producători de pe ambele maluri ale Nistrului pentru a dezvolta oferta colectiva de export și pentru a o promova eficient pe piețele ținta. La fel, este necesară consultanță pentru elaborarea unei strategii de susținere a formării și dezvoltării de clustere în sectoare cu potențial de creștere a exporturilor. Se cere susținerea la export a producătorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, care sunt asociați și exportă bunuri folosind indicațiile geografice, denumirile de origine și brandurile locale.