După 70 de ani, „Focul Australiei”, una dintre cele mai frumoase roci de opal a fost expusă la muzeu
-
29 Ianuarie 2017 10:37
Pentru prima dată după câteva decenii, una dintre cele mai frumoase roci de opal a fost expusă la ”South Australian Museum” pentru a putea fi văzută de public.
Așa numita „Focul Australiei”, o rocă neșlefuită de 998 de grame de opal a intrat în colecția ”South Australian Museum” mulțumită unui donator, conform IFL Science
Roca este descrisă ca fiind „cel mai frumos exemplar”, iar valoarea sa este estimată la 900.000 de dolari australieni (~700.000 dolari americani). De asemenea, „90% dintre cele mai prețioase roci de opal se găsesc în sudul Australiei. Opalele cu o astfel de calitate pot fi create doar sub influența anumitor condiții climatice”, conform lui Brian Oldman, directorul muzeului.
Roca „Focul Australiei” a fost găsită de un miner numit Walter Bartram în mina Eight Mile din Coober Pedy, Australia, în anul 1946. De atunci, a rămas comoara familiei.
Familia a decis să doneze această roca muzeului, cu mențiunea că „va fi pe mâini sigure”.
„După ce am dus obiectul muzeului din sudul Australiei, pentru expoziția lor cu opale, am luat decizia de a-l încredința pe mâini sigure. Acum este momentul ca și oamenii din sudul Australiei să se bucure de el,'' a afirmat fiul minerului, Alan Bartram.
Nu este însă cea mai mare rocă de acest gen, nici cea mai valoroasă care a fost descoperită. ”Olympic Australis” cântărește 3.450 grame și valoarea sa este estimată la 2.500.000 de dolari australieni (~1.900.000 dolari americani).
Sursa: descopera.ro