Drumuri blocate nu sunt. Punctele de trecere a frontierei funcționează în regim normal

  • 06 Februarie 2020 17:25
Drumuri blocate nu sunt. Punctele de trecere a frontierei funcționează în regim normal

Un microbuz de rută care transporta 15 pasageri, dar și șapte autoturisme au rămas blocate, în această dimineață, sub un pod, pe traseul Vulcănești- Etulia, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Pompierii au fost solicitați pentru a efectua lucrări de tractare.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în urma incidentului nimeni nu a avut de suferit. Ofițerul de presă al Inspectoratului, Liliana Pușcașu, a declarat pentru IPN că alte solicitări de intervenție nu au fost.


Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor precizează că drumuri blocate nu sunt. Iar potrivit Poliției de Frontieră, în a doua parte a zilei, toate punctele de trecere a frontierei funcționează în regim normal.

Avertizarea cod galben de schimbare bruscă a vremii se menține și pe parcursul zilei de astăzi, 6 februarie. Sunt prognozate intensificări de vânt în rafale de până la 18-23 m/s, izolat de până la 25 m/s.

Conducătorii auto sunt atenționați repetat să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip și lanțuri. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul de urgență 112.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri România-Actualități
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău