Drumul Chișinău-Ungheni nu va fi gata în acest an

  • 20 August 2019 10:24
 Drumul Chișinău-Ungheni nu va fi gata în acest an

Lucrările de construcție a sectorului de drum Chișinău-Ungheni vor mai dura cel puțin până anul viitor. Aceasta pentru că unul dintre antreprenorii care execută lucrările pe această porțiune întâmpină probleme financiare. Contractul pentru respectivul proiect a fost semnat în 2014, cu termen de execuție până în 2018. Declarații în acest sens au fost făcute de Gheorghe Curmei, directorul Administrației de Stat a Drumurilor, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

„Pe sectorul Chișinău-Ungheni sunt doi antreprenori care execută lucrările. Una din companii are probleme mari financiare. Este sub monitorizare de la începutul anului”, susține Gheorghe Curmei.

Potrivit lui, de la Ungheni spre Călărași drumul este finalizat în proporție de 80%, iar pe regiunea Călărași - Chișinău rămâne de construit drumul doar în intravilanul localităților Sipoteni, Călărași, Bucovăț, Vatra și Strășeni.

„Riscurile sunt ca unul din antreprenori să nu poată finaliza anul acesta sectorul Strășeni-Chișinău. Noi depunem toate eforturile pentru a vedea care sunt posibilitățile administrației de a oferi suport antreprenorului de a finaliza aceste lucrări”, a spus acesta.

Un alt contract semnat în 2014, cu o companie portugheză, este pentru construcția traseului Bălți-Sângerei. „Peste doi ani de executare, antreprenorul având probleme financiare, s-a luat decizia de a rezilia acest contract, fiind încasate garanțiile de bună execuție de la antreprenor în valoare de aproximativ 6 milioane de euro. Banii se află în contul Administrației e Stat a Drumurilor”, spune directorul Administrației de Stat a Drumurilor.

După rezilierea contractului s-a organizat o altă licitație, unde a fost aleasă o companie din Turcia. La moment lucrările fiind executate pe drumul de ocolire a orașului Comrat și sectorul de drum Porumbeni-Cimișlia. Contractul a fost semnat anul acesta cu termenul de execuție de doi ani.

În altă ordine de idei, Gheorghe Curmei susține că 10 km de drum au fost contractați în cadrul proiectului de ocolire a orașului Chișinău, de către o companie locală, după ce a fost reziliat contractul cu o companie bulgară. Există proiectul tehnic pentru acest drum, dar se caută surse de finanțare, BERD fiind interesată în acest sens. Termenul pentru actualul antreprenor este de 2 ani.

În anul 2018, au fost reziliate șapte contracte cu antreprenorii internaționali.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău