Drumarii au demarat reparația unui drum regional din sud-estul Republicii Moldova

  • 31 Octombrie 2023 10:54
Drumarii au demarat reparația unui drum regional din sud-estul Republicii Moldova

 Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunțat astăzi despre demararea lucrărilor de reparație a drumului G108, M5 – Florești – Anenii Noi, km 9,00-16,08, Etapa I, transmite MOLDPRES.

Potrivit instituției, acest drum este de o importanță semnificativă, asigurând conectivitatea dintre sud-estul Republicii Moldova și drumul expres M5, care trece prin centrul și nordul țării, constituind totodată o cale de acces importantă către numeroase cariere de nisip din zonă.

„Obiectivul general al proiectului presupune realizarea lucrărilor de reparație a drumului, care includ lucrări de consolidare și terasament, sistem rutier, trotuare, accese în curți, inclusiv o intersecție cu sens giratoriu și altele, sporind astfel siguranța și mobilitatea în regiune. Lungimea tronsonului supus reparației constituie 7 kilometri, iar finalizarea lucrărilor este planificată pentru luna decembrie 2024”, indică ASD.

Valoarea contractuală a acestui proiect este de aproximativ 82 milioane de lei (4,1 mln de euro), bani alocați din mijloacele Fondului Rutier.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:2,57 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău