Drapelul Uniunii Europene a revenit pe clădirea Parlamentului de la Budapesta după 12 ani de absență. FIDESZ nu a aplaudat decizia
-
10 Mai 13:45
Sâmbătă, Ágnes Forsthoffer a luat prima sa decizie în calitate de nouă președintă a Parlamentului ungar: steagul Uniunii Europene va fi reinstalat în Parlament după o absență de doisprezece ani, relatează Telex.
Decizia nu a fost aplaudată de Fidesz, partidul care, condus de Viktor Orban, s-a aflat 16 ani la putere, KDNP și Mi Hazánk, însă Forsthoffer a afirmat că readucerea drapelului european reprezintă un gest simbolic prin care Ungaria arată că va redeveni „un membru respectat al Uniunii Europene”, transmite Digi24.
Ea a amintit că, în urmă cu 22 de ani, cetățenii ungari au spus „da” aderării la Uniunea Europeană, iar prezența drapelului UE pe clădirea Parlamentului marchează și acest moment.
Forsthoffer Ágnes a transmis că readucerea drapelului Uniunii Europene pe fațada Parlamentului este un semnal politic și simbolic.
Potrivit acesteia, gestul arată că Ungaria își reafirmă apartenența europeană și intenția de a avea din nou un rol respectat în cadrul Uniunii Europene.
„Revenirea drapelului semnalează pasul simbolic prin care vom redeveni membri respectați ai Uniunii Europene”, a spus președinta Parlamentului.
Ea a arătat că drapelul UE amintește și de opțiunea exprimată de cetățenii ungari în urmă cu 22 de ani, când aceștia au susținut aderarea Ungariei la Uniunea Europeană.
Readucerea drapelului UE pe clădirea Parlamentului nu este singurul gest simbolic proeuropean anunțat de noua putere de la Budapesta.
La evenimentul de formare a guvernului, pe lângă imnul Ungariei, imnul secuiesc și imnul romilor, a fost introdusă și „Oda Bucuriei”, imnul Uniunii Europene.
Magyar Péter anunțase încă din aprilie revenirea drapelului UE la Parlament
La sfârșitul lunii aprilie, Magyar Péter, noul prim-ministru al Ungariei, anunțase că drapelul Uniunii Europene va fi readus pe fațada Parlamentului, alături de drapelul Ungariei și de drapelul secuiesc.
Drapelul UE fusese scos din Parlament în 2014, la ordinul lui Kövér László.
Kövér nu a dispus arborarea drapelului european nici în 2024, când Ungaria a preluat, de la 1 iulie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
La acel moment, explicația a fost că își menține principiul anterior și că arborarea drapelului nu este obligatorie.

