Dragoș Vicol, gata să-și revadă dispoziția semnată ieri. Explicațiile și condiția șefului CA (TV8)

  • 26 Martie 2020 17:21
Dragoș Vicol, gata să-și revadă dispoziția semnată ieri. Explicațiile și condiția șefului CA (TV8)

Șeful Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol, este gata să-și revadă dispoziția pe care a semnat-o ieri și prin care au fost impuse anumite obligații și interdicții instituțiilor media în abordarea subiectelor ce țin de epidemia de coronavirus. Funcționarul așteaptă opinii bine argumentate de la societatea civilă și propuneri exacte de modificare a textului dispoziției și în cazul în care acestea vor fi agreate de ceilalți membri CA, documentul va fi modificat.

„Eu sunt deschis pentru conlucrare și pentru modificarea acestei dispoziții, dar numai cu condiția că mi se propune o formulare mai adecvată, să mi se spună punctual: iată aici, ați exagerat. Vreau să știu care este formularea mai reușită în opinia societății civile sau a partidelor politice și dacă vin cu o formulă mai fericită, eu sunt de acord, iarăși consultându-mă cu colegii mei, să revin asupra unor chestiuni”, a spus Dragoș Vicol, solicitat de TV8.

Șeful CA a explicat că în R. Moldova și alte state au fost limitate multe drepturi în această perioadă de epidemie, inclusiv dreptul la libera deplasare a cetățenilor.

Acest lucru tot poate fi invocat, dacă ne uităm strâmb la lucruri. În această categorie intră și libertatea de exprimare care trebuie să pornească din surse corecte. Unicul lucru care nu poate fi încălcat în această perioadă este sclavia și robia, în rest, toate celelalte drepturi sunt limitate și eu nu aș fi emis o asemenea dispoziție, dacă nu era o situație de urgență”, a argumentat funcționarul. 

„Această panică și această fobie din societate se datorează inclusiv unor știri din partea anumitor posturi de radio și TV, nu generalizez. Eu am vrut să opresc acest torent de știri care induc o stare de nervozitate în societate”, a continuat Vicol să explice care a fost scopul dispoziției pe care a semnat-o ieri, cu precizarea că textul a fost agreat de toți cei șase membri ai CA și nu a luat unilateral această decizie.

Precizăm că, prin acea dispoziție, instituțiile media din R. Moldova au fost obligate să prezinte în programele de știri și în emisiunile de dezbateri doar informații confirmate oficial de autorități cu referire la infecția de coronavirus, iar moderatorii emisiunilor nu mai au dreptul să-și anunțe propria opinie în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău