Dragoș Tudorache, despre restanțele R.Moldova la implementarea Acordului de Asociere cu UE | Conducătorii R.Moldova le datorează cetățenilor lor o țară din care să le vină mai greu să plece

  • 20 Octombrie 2020 13:33
Dragoș Tudorache, despre restanțele R.Moldova la implementarea Acordului de Asociere cu UE | Conducătorii R.Moldova le datorează cetățenilor lor o țară din care să le vină mai greu să plece

Lipsa rezultatelor în ceea ce privește investigarea fraudei bancare și a reformelor care să asigure independența justiției se numără printre restanțele Republicii Moldova la implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Raportul de progres a fost prezentat astăzi în ședința Parlamentului European de europarlamentarul român, Dragoș Tudorache. Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova a subliniat că mai multe reforme nu au fost implementate, fie din lipsa voinței politice, fie a capacității administrative.

„Mecanismele democratice trebuie să fie consolidate. Societatea civilă trebuie să fie mai implicată și, dincolo de orice, trebuie să existe independență judiciară fără niciun fel de suspiciune de părtinire politică. CSM trebuie să fie complet reformat. Magistrații nu trebuie să se confrunte cu presiuni”, a spus Dragoș Tudorache.

El a remarcat și lipsa rezultatelor în dosarul fraudei bancare. „Este nevoie de stabilitate, predictibilitate, în așa fel încât investițiile să fie durabile. Nu se poate ca după ani de zile în Moldova să nu se știe cine e vinovat de frauda bancară. Noi, Parlamentul European, vom urmări cu atenție aceste reforme, pentru că sunt importante pentru RM și pentru cetățeni”, a mai spus Dragoș Tudorache, în discursul său ținut în limba engleză. Totodată, europarlamentarul a adresat și un mesaj cetățenilor moldoveni, în limba română:

Europa a fost și va rămâne acasă. Este deja pentru mulți dintre moldovenii care circulă liber, momentan afectați, ca și noi toți, de restricțiile legate de pandemie, pentru cei care muncesc în alte colțuri ale Europei sau cei care își însoțesc familiile. Conducătorii R.Moldova, oricine ar fi ei, le datorează cetățenilor lor o țară din care să le vină mai greu să plece. Iar reformele pe care noi, Uniunea și instituțiile sale, le cerem autorităților sunt acolo pentru voi, pentru a construi o societate și o democrație funcțională, sănătoasă și prosperă. Asta vă dorește Uniunea Europeană, asta vă doresc și eu”, a subliniat Dragoș Tudorache.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău