Două treimi din suprafața originală a pădurii tropicale din lume au fost distruse sau au fost degradate (ONG)

  • 08 Martie 2021 14:00
Două treimi din suprafața originală a pădurii tropicale din lume au fost distruse sau au fost degradate (ONG)

Oamenii au degradat sau distrus aproximativ două treimi din suprafața originală a pădurii tropicale din lume, arată noi date, ce trag un semnal de alarmă asupra faptului că această barieră naturală cheie împotriva schimbărilor climatice dispare rapid, informează Reuters luni, potrivit Agerpres.

Vegetația densă a pădurii tropicale reprezintă cel mai mare rezervor viu de carbon, iar pierderea pădurilor duce la creșterea emisiilor ce contribuie la încălzirea climatică.

Exploatarea forestieră și conversia terenurilor, în special pentru agricultură, au șters de pe fața pământului 34% din pădurile tropicale originale ale lumii și au degradat încă 30%, lăsându-le mai vulnerabile la incendii și la distrugerile viitoare, potrivit unei analize a organizației non-profit Rainforest Foundation Norway.

Mai mult de jumătate din distrugerile înregistrate din 2002 s-au produs în Amazonia din America de Sud și în pădurile tropicale limitrofe.

Pe măsură ce mai multe păduri tropicale sunt distruse, există un potențial mai mare pentru schimbări climatice, ceea ce face mai dificilă supraviețuirea pădurilor rămase, a declarat autorul raportului, Anders Krogh, specialist în pădurile tropicale. "Este un ciclu terifiant", a spus el, adăugând că totalul pierdut între 2002 și 2019 a fost mai mare decât suprafața Franței.

Rata pierderilor din 2019 a corespuns cu nivelul anual de distrugere din ultimii 20 de ani, o pădure de dimensiunea unui teren de fotbal dispărând la fiecare 6 secunde, potrivit unui alt raport recent, realizat de World Resources Institute.

Amazonia braziliană a fost supusă unei presiuni intense în ultimele decenii, întrucât un boom agricol i-a determinat pe fermieri și pe speculatorii de terenuri să incendieze terenuri pe care să planteze diverse culturi. Această tendință s-a înrăutățit din 2019, când președintele de dreapta Jair Bolsonaro a preluat funcția și a început să slăbească aplicarea legislației de mediu.

Dar Amazonia reprezintă, totodată, și cea mai bună speranță pentru păstrarea a ceea ce a rămas din pădurea tropicală. Amazonia și vecinii săi - bazinul Orinoco și pădurea tropicală andină - reprezintă 73,5% din pădurile tropicale încă intacte, potrivit lui Krogh.

Noul raport "întărește faptul că Brazilia trebuie să aibă grijă de pădure", a declarat Ane Alencar, geograf la Institutul de Cercetări de Mediu din Amazonia, care nu a fost implicată în cercetare. "Brazilia deține cea mai mare parte de pădure tropicală din lume și, de asemenea, pierde cel mai mult'' din ea.

Insulele din sud-estul Asiei, aparținând în cea mai mare parte Indoneziei, ocupă locul al doilea în ceea ce privește distrugerea pădurilor, din 2002, o mare parte din aceste păduri fiind defrișate pentru a face loc plantațiilor pentru obținerea de ulei de palmier.

Africa Centrală ocupă locul al treilea, cea mai mare parte a distrugerilor concentrându-se în jurul bazinului râului Congo, din cauza agriculturii tradiționale și comerciale, precum și a exploatării forestiere.

Pădurile care au fost definite în raport ca degradate au fost fie parțial, fie total distruse, și de atunci înlocuite de creșterea unor păduri secundare, a declarat Rainforest Foundation Norway.

Definiția din raport pentru pădure intactă poate fi prea strictă, a avertizat Tasso Azevedo, coordonatorul inițiativei de cartografiere a defrișărilor braziliene MapBiomas. Analiza consideră ca fiind intacte doar regiunile neatinse de cel puțin 500 km pătrați, lăsând în afara zonei suprafețe mai mici care s-ar putea adăuga la întinderea pădurii virgine din lume, a spus el.

Krogh a explicat că această definiție a fost aleasă deoarece întinderile mai mici sunt expuse riscului de "efect de margine", unde copacii mor mai repede, și biodiversitatea este mai greu de întreținut în apropierea marginii pădurii. O pădure de 500 km pătrați își poate susține pe deplin ecosistemul, a argumentat el.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău