Două persoane au fost ucise și 20 rănite în al doilea atac armat din ultimele zile în Miami
-
30 Mai 2021 16:52
Două persoane au fost ucise și alte cel puțin 20 au fost rănite duminică, după ce trei bărbați "au tras asupra mulțimii" adunate în fața unei săli de concerte din Miami, Florida, în SUA, a anunțat poliția locală, citată de AFP și Reuters.
"Potrivit anchetatorilor, sala găzduia un eveniment aflat în program și mai mulți organizatori se aflau în fața" clădirii, a precizat poliția într-un comunicat, conform Agerpres.
"Vehiculul SUV al indivizilor s-a apropiat de partea din față a sălii, trei indivizi au coborât și au început să tragă la nimereală asupra mulțimii", a adăugat poliția.
Este al doilea atac armat de acest fel în zona orașului Miami în ultimele zile. O persoană a murit după ce șapte oameni au fost împușcați vineri noaptea, au mai transmis forțele de ordine, citate de NBC News.
De la începutul acestui an au fost cel puțin 200 de atacuri armate în SUA, arată un raport al organizației de cercetare non-profit Gun Violence Archive, potrivit NBC News.