Două ambulanțe au fost donate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de către Statele Unite

  • 30 Ianuarie 2023 13:08
Două ambulanțe au fost donate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de către Statele Unite

Două ambulanțe au fost donate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de către Statele Unite. Donația, în valoare de peste 47 de mii de euro, a fost făcută de organizația non-guvernamentală Alpha AID, transmite Radio Chișinău.

Cele două vehicule de salvare cu echipament medical de urgență complet, donate de Statele Unite, urmează să ajungă în subdiviziunile teritoriale ale IGSU, pentru acordarea primului ajutor medical oamenilor aflați în dificultate.

La ceremonia de transmitere a ambulanțelor, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea, a spus că parteneriatul cu organizația americană include și colaborări pe proiecte de instruiri, de dotări cu echipamente de intervenție, pentru creșterea calității serviciului public:

„Două ambulanțe din partea organizației non-guvernamentale Alpha AID. Valoarea acestei donații s-ar părea că nu este prea mare, 47,4 mii euro, dar aceasta este incomparabilă cu costul vieților salvate pe care noi le vom putea realiza cu ajutorul acestor ambulanțe”, a spus Oprea.

Reprezentantul organizației non-guvernamentale Alpha Aid, Tim Vellers, a spus că în asemenea vremuri, precum războiul din vecinătate, Rep. Moldova are nevoie de susținere, în special serviciul public:

„Importanța donației acestor ambulanțe a fost să le furnizăm într-un timp cât mai rapid, mai ales în această perioadă când serviciile sunt suprasolicitate, care sperăm să vă ajute într-un fel. Fără ajutorul oamenilor, această donație nu ar fi fost posibilă, astfel mulțumim implicației ambasadei SUA și autorităților vizate din Rep. Moldova pentru efortul depus”, a menționat Vellers.

După ce vor trece toate procedurile tehnice, ambulanțele vor fi utilizate în misiunile de zi cu zi, a precizat șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului de Interne.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:96 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău