Dosarul parcărilor cu plată | Igor Gamrețchi își va afla sentința la începutul lunii august

  • 21 Iulie 2017 12:41
Dosarul parcărilor cu plată | Igor Gamrețchi își va afla sentința la începutul lunii august

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a prelungit astăzi cu încă 30 de zile măsura de eliberare preventivă sub control judiciar pe numele șefului Direcției transport a Primăriei municipiului Chișinău, Igor Gamrețchi, învinuit în dosarul parcărilor cu plată.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a prelungit astăzi cu încă 30 de zile măsura de eliberare preventivă sub control judiciar pe numele șefului Direcției transport a Primăriei municipiului Chișinău, Igor Gamrețchi, învinuit în dosarul parcărilor cu plată.

După ședința de judecată, procurorul care instrumentează acest dosar a anunțat că a cerut pentru Igor Gamrețchi pedeapsă cu închisoare pe un termen de doi ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe un termen de trei ani, iar sentința ar urma să fie pronunțată pe data de 3 august. Învinuitul a încheiat cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, în schimbul unei pedepse reduse, potrivit unui comunicat al Procuraturii

Igor Gamrețchi a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Amintim că șeful Direcției transport a fost reținut de procurorii Anticorupție pe data de 25 aprilie. În același dosar privind parcările cu plată figurează și viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu și primarul Capitalei Dorin Chirtoacă.

Primarul Dorin Chirtoacă a declarat astăzi că Igor Gamrețchi a încercat să scape de răspundere, transferând vina pe el:

„Nici nu i-am răspuns la bună ziua și nici nu am s-o fac pe parcursul întregii vieți, pentru murdăria pe care a aruncat-o la adresa mea, acuzațiile calomnioase, pentru tot ceea ce a scris murdar și nedrept în acest dosar. Încercând să scape, să-și ușureze pedeapsa, a arătat cu degetul spre mine. Cineva a falsificat o licitație, dumnealui și alții care sunt scoși de sub urmărire penală, diverși oameni de afaceri, după ce au falsificat licitația, au intrat în colaborare cu organele de anchetă. Iar organele de anchetă au fost complici, deoarece au știut că se falsifică și nu au spus nimic, n-au oprit licitație, n-au cerut anularea rezultatelor atunci în 2015…”, a declarat primarul general, Dorin Chirtoacă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău