DOSAR TRANSNISTREAN | Viorel Cibotaru: „Războiul de la Nistru a fost o diversiune, o operațiune specială, organizată dintr-un centru. Aceeași metodică a fost folosită și în alte locuri și continuă și astăzi” (video)

  • 15 Februarie 2022 14:37
DOSAR TRANSNISTREAN | Viorel Cibotaru: „Războiul de la Nistru a fost o diversiune, o operațiune specială, organizată dintr-un centru. Aceeași metodică a fost folosită și în alte locuri și continuă și astăzi” (video)

Expertul militar Viorel Cibotaru, ministru al Apărării în 2015, participant la războiul de la Nistru, de unde a relatat despre acțiunile militare din perioada martie-iulie 1992, susține că este greșită narațiunea că războiul de la Nistru ar fi izbucnit din cauza mișcărilor naționale din R. Moldova. El consideră că aceasta a fost o diversiune, o operațiune specială, organizată și în alte regiuni cu scopul de a menține ceea de Moscova considera parte a Imperiului Rus, a URSS, a Lumii Ruse.

În anii 85-88 s-a intensificat tradiția din URSS ca ofițerii din armata sovietică, din KGB și grănicerii, când se pensionau după 10 ani de serviciu în zonele grele, Siberia, Extremul Orient, aveau dreptul să-și aleagă locul de trai în zonele considerate atunci favorabile – litoralul Mării Negre, Crimeea, Abhazia sau R. Moldova. În acea perioadă s-a acumulat un număr de veterani, care primeau aici apartamente, drepturi etc. În jur de 55 de mii de oameni, practic în 4 ani, au venit în Transnistria – pe malul Nistrului, la cald, fructe, soare, o zonă privilegiată.

Astfel s-a format o categorie de concetățeni atunci de-ai noștri, care nu erau originari din Moldova, în mare parte patrioți, fideli Uniunii Sovietice. Ei au constituit acel nucleu de respingere și neînțelegere a mișcării renașterii naționale, nu numai în R. Moldova, dar și în Țările Baltice, dar și în Federația Rusă. E vorba de oameni căliți, care și-au făcut cariera începând cu perioada stalinistă și aveau această pregătire corespunzătoare. Era o parte foarte bine organizată, s-au asociat în diferite grupuri de veterani, care s-a dovedit a fi ulterior acel nucleu organizatoric. Dar cel mai mult s-au manifestat în anii 1989-90-91 ca mari apărători ai URSS: erau împotriva destrămării Uniunii Sovietice, pentru ei era o pierdere a patriei. Factorul acesta este extrem de important pentru a înțelege de ce s-a reușit, în mod artificial, în mod intenționat, crearea unei rezistențe la constituirea noului stat independent R. Moldova.

Aceeași tactică a fost aplicată și în alte regiuni – mai de succes au fost în Crimeea. În Letonia a avut un succes, în Lituania aproape că nu a avut succes, în Estonia parțial, în enclava Narva, au avut anumite succese temporare, dar până la urmă nu au reușit să transforme aceste încercări de a organiza niște mișcări separatiste în cadrul noilor state independente, cum s-a reușit, de exemplu în Crimeea, în Abhazia, în Osetia de Sud și în R. Moldova. Aceasta a fost o operațiune conștientă, pregătită înainte de 1991, prevăzută în scenariile, analizele de prevenire timpurie a fenomenelor politice.

Acel nucleu fidel regimului, cu mentalitatea imperială, a reușit să se organizeze într-un grup politico-militar... După eșuarea acestor planuri de a crea mișcări separatiste în Lituania și în Letonia, mulți agenți ai KGB-ului, militari din GRU au fost transferați, detașați în R. Moldova. La începutul anului 1992, cunoșteam din informațiile operative despre 70-80 de persoane, operativi, care au fost transferați în R. Moldova în perioada anilor 1989 -1991. Ei au fost transferați aici, i-au organizat pe acei veterani, reprezentanți din secția KGB care erau la Tiraspol, într-o mișcare separatistă, care foarte repede a prins contur, dar nu era bazată pe sentimentele populației sau pe o anumită rezistență față de fenomenele și schimbările care s-au produs în societate. Era o diversiune, o operațiune specială, organizată dintr-un centru. Aceeași metodică a fost folosită și în alte locuri. Centrul a procedat astfel pentru a salva ceea ce ei considerau parte a Imperiului Rus, apoi a URSS, tentative care continuă și astăzi”, a povestit expertul militar Viorel Cibotaru, în cadrul emisiunii DOSAR TRANSNISTREAN, la Radio Chișinău.

Pe 2 martie se împlinesc 30 de ani de la declanșarea războiului de la Nistru, un conflict care a rămas nesoluționat până în prezent. Ce au însemnat pentru Republica Moldova evenimentele din 1992, cum sunt văzute astăzi, la 30 de ani distanță, cum a marcat acest conflict dezvoltarea R. Moldova, ce se întâmplă în prezent în regiunea transnistreană și care sunt riscurile de securitate. Căutăm răspunsuri la aceste întrebări, împreună cu experți, veterani, martori, în fiecare zi de joi, după știrile de la ora 10, la Radio Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
8,85
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău