DOSAR TRANSNISTREAN | Rusia are o influență destul de mare asupra R. Moldova și lucrurile pot degenera oricând prin tot felul de presiuni ( AUDIO )

  • 10 Iulie 2022 10:51
0%
00:00:00
00:00:00

Jurnalistul de investigații Mădălin Necșuțu care a scris mai multe analize și investigații despre regiunea transnistreană, constată că Rusia continuă să aibă o influență mare în R. Moldova, prin schemele energetice puse în aplicare prin intermediul regimului de la Tiraspol, prin diverse personaje politice, partide pro-ruse care mențin agenda politică a Rusiei la Chișinău.

El consideră că pentru rezolvarea conflictului transnistrean, în contextul parcursului european al R. Moldova, este nevoie de o soluție diplomatică, care va depinde de capacitatea Chișinăului, dar și de intervenția partenerilor occidentali de a face un „exit” pentru regimul de la Tiraspol: „Mă refer la holdingul Sheriff, cei doi oligarhi care conduc de facto această regiune separatistă, pe care o mulg de mai bine de 30 de ani, știm foarte bine că s-a construit acolo un mic imperiu, care se ocupă de la afaceri legale, la afaceri ilegale, pe care noi le-am dovedit în investigațiile noastre. Depinde foarte mult cum va negocia Chișinău, dar și partenerii externi, acest „exit” al oligarhilor Victor Gușan și Ilia Kazmalî, care nici măcar nu locuiesc la Tiraspol, sunt în Germania, acolo au o bună parte din afaceri relocată, fie că vorbim de firme de textile, de telefonie, de cablu de televiziune, oarecum afacerile lor sunt puse la adăpost într-o țară europeană. Ne amintim de episodul Plahotniuc, nimeni nu credea că mai poate fi dezinstalat de la Chișinău”.

Dacă vrei independență politică trebuie să faci tot ce-ți stă în putere și chiar să plătești un preț mai mare pentru a scăpa de dependența energetică față de Rusia, consideră Mădălin Necșuțu. Altă soluție nu este, dacă vrei să realizezi proiectul acesta de țară, parcursul european al R. Moldova, a subliniat jurnalistul care a investigat schemele energetice ale Kremlinului:

„Cum funcționează acest mecanism al Rusiei prin intermediul gazelor. Știm foarte bine că Rusia nu mai dă de ani buni bani în Transnistria, în schimb s-a făcut altă schemă. Este vorba de gazul rusesc, care nu mai este plătit de Tiraspol de vreo 15 ani, dar o parte din banii respectivi ajung în bugetul regiunii transnistrene printr-o schemă foarte simplă: Moldovagaz dă gaz la Tiraspolgaz, Tiraspolgaz dă acest gaz către mai mule întreprinderi, în primul rând MoldGRES, unde ajunge cam 75% din gazul oferit regiunii transnistrene. Știm că anual, Transnistria primește cam 2 miliarde de metri cubi de gaze, 2/3 din consumul R. Moldova, care merge în stânga Nistrului. 1,5 miliarde de metri cubi de gaze merg la MoldGRES pentru a fi arse și transformate în energie electrică sau pentru consum intern și la mai multe întreprinderi, printre care Uzina metalurgică de la Râbnița, rețeaua de distribuții ERES, Tehnopark care se ocupă de criptomonede. MoldGRES trimite banii pe un cont special în banca centrală de la Tiraspol, iar acest cont special folosește regimului separatist pentru a-și forma bugetul anual. Mai exact, toată această schemă cu gaze asigură deficitul Transnistriei. Este vorba de vreo două miliarde de ruble, sau vreo două miliarde și ceva de lei, o sută de milioane de euro cu aproximație. Mai mult, am aflat și cât plătesc transnistrenii pentru gazul oferit de Gazprom – dacă R. Moldova plătește acum 980 de dolari mia de metri cubi, în schimb Transnistria plătește cam 1700 de ruble mia de metri cubi de gaze, asta înseamnă în jur de 100 de euro. Deci, vedem cum abordează Kremlinul Chișinăul și cum abordează Tiraspolul. Vedem că interesul rusesc este să mențină acest statu-quo în care Transnistria este dependentă de gazul rusesc, dar în același timp se formează și acea datorie care a ajuns deja la 8,5 miliarde de dolari, pe care Rusia o impută R. Moldova, deși este socotită ca o datorie corporativă”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:5,14 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău