Deputații se întrunesc în ședință plenară. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi

  • 19 Martie 19:07
Deputații se întrunesc în ședință plenară. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi

Biroul permanent a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a ședințelor plenare a Parlamentului din săptămâna 20-28 martie.

Astfel, potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, deputații vor examina trei proiecte de lege pentru armonizarea legislației naționale cu legislația UE. Este vorba despre proiectul de lege care prevede crearea unei baze de date a agenților economici rău-platnici, proiectul de lege care are drept scop prevenirea discriminării clienților magazinelor sau serviciilor online, precum și inițiativa legislativă care va oferi mai multă previzibilitate agenților economici care își vând produsele sau serviciile prin intermediul platformelor online.

Mai multe proiecte de lege urmează a fi aprobate în lectura a doua. Printre acestea se regăsesc inițiativele legislative privind reglementarea activității Curții Constituționale; consolidarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică; excluderea obligativității autentificării notariale a contractelor de vânzare-cumpărare pentru unele terenuri agricole; admiterea plăților și transferurilor în valută străină între persoane fizice, în cazul vânzării sau cumpărării unui bun imobil; instituirea funcțiilor de viceprimari în unitățile administrativ-teritoriale amalgamate; măsurile legislative suplimentare pentru combaterea corupției electorale. De asemenea, vor fi examinate propunerile de modificare a Codului funciar, a Codului educației, precum și proiectele de lege care vizează uniformizarea procedurilor de evaluare ordinară și extraordinară a performanțelor judecătorilor și procurorilor.

În prima lectură, vor fi examinate inițiativa ce prevede acordarea unui suport financiar unic participanților la cel de-al Doilea Război Mondial, proiectul de lege privind serviciul public de salubrizare și modificarea Codului fiscal.

Totodată, Parlamentul urmează să ratifice și un Acord care va oferi posibilitate funcționarilor și experților naționali din Republica Moldova să fie detașați la Comisia Europeană cu scopul de a consolida capacitățile țării noastre în procesul de aderare la UE.

Parlamentul se va întruni în ședință plenară joi, 20 martie, începând cu ora 10:00.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:3,6 m/s
Thu
7
Fri
9
Sat
9
Sun
9
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău