Ascultați în această ediție despre provocările prin care a trecut școala după primii ani de la războiul din 1992, hărțuielile și intimidările la adresa profesorilor și părinților care au insistat să păstreze școala în limba română, acolo la Tiraspol, despre relațiile pe care le-a avut directorul Ion Iovcev cu liderii separatiști Smirnov, Maracuța, generalul rus Lebedi dislocat în stânga Nistrului cu Armata a 14-a a Rusiei.

Unul din cele mai importante evenimente care au făcut cunoscute la nivel internațional problemele celor opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană, a fost marșul organizat de școlile din Tighina și Tiraspol pe 5 octombrie 1994, cu scopul de a cere autorităților transnistrene normalizarea situației. În acea perioadă, câteva sute de elevi și profesorii lor de la școala din Tighina făceau lecțiile în fața sovietului orășenesc. Scriau cu creta pe asfalt, în timp ce clădirea școlii fusese ocupată abuziv de separatiști. Pe 5 octombrie, profesorii și elevii din Tiraspol s-au alăturat protestului celor din Tighina, povestește Ion Iovcev:

„Vă închipuiți în centrul Tiraspolului, două școli românești… Ne-am pornit spre sovietul suprem, un fel de parlament de acolo. O coloană de câteva sute de oameni, eu eram în față împreună cu președintele comitetului de părinți, alături alți părinți, elevi… Când să ne apropiem de clădirea sovietului suprem, unde se află tancul „eliberatorului”, am văzut foarte multă miliție. Nu se așteptau să venim din partea dreaptă, cei din Tighina deja ajunsese acolo, iar noi din partea asta veneam în coloană. Miliția s-a repezit cu bastoane de cauciuc spre noi. Vedeam cum bastoanele se ridică, un baston mi-a fluturat deasupra capului, am închis ochii și așteptam lovitura, însă, nu a venit această lovitură. Când m-am uitat spre clădirea sovietului suprem am văzut foarte multe mașini blindate - după clădire, iar în față erau două-trei rânduri de miliție înarmată și echipată, mascați înarmați… În timpul acesta se apropie o femeie în vârstă, eu eram tânăr în perioada aceea, întreba unde-i directorul școlii românești. Mi-a părut la prima vedere o femeie destul de cultă, a început să vorbească în limba rusă: „Feciorașule, cum de-ai îndrăznit să mergi împotriva noastră, mănânci pâinea noastră transnistreană și mergi împotriva noastră…” Eu n-am reușit să spun două cuvinte și țin minte că m-a scuipat drept în față, atât de obraznic și atât de dușmănos, încât dacă era o provocare, și aceasta era o provocare, dar m-am reținut, fierbea totul în mine, mi-am șters față… Imediat părinții m-au înconjurat, au dat-o într-o parte. Iar pe noi, toți acești copii, părinți, profesori, a venit o echipă mare de milițieni și ne-au împins în partea dreapta a clădirii. Eram două grupuri, de la Tighina era mai mare, și școala avea mai mulți elevi că sunt pe partea dreaptă a Nistrului, stăteam și nu știam ce se va întâmpla mai departe. În fața noastră oameni înarmați, în spate mașini blindat. În piață multă lume s-a adunat, dar au apărut corespondenți și spre mirarea noastră au apărut și corespondenți străini… Am făcut un lucru foarte riscant, dar foarte important. Acest marș a fost foarte important pentru că despre noi s-a auzit la nivel european, s-a știut despre problemele care sunt cu școlile din partea stângă a Nistrului…”