DOSAR TRANSNISTREAN | Angela Grămadă: Deja trebuie să avem gata planul de reintegrare. Să ne uităm la Ucraina, ei au război total, dar deja au plan de recuperare
-
20 Decembrie 2022 09:02
În ultima perioadă sunt tot mai multe discuții privind necesitatea creării unui plan de reintegrare a țării, iar autoritățile declară că deja lucrează la un document de rezolvarea a conflictului traninistrean, însă, spun că e prematur să ofere mai multe detalii. Angela Grămadă cercetătoare și președintă a Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale (ESGA) de la București, susține că un astfel de plan deja ar trebuie să fie gata, iar conducerea țării ar trebui să privească la acțiunile autorităților ucrainene care, fiind într-un război, au deja planuri de recuperarea a țării.
„Noi deja trebuie să avem gata acest plan. Ar trebui să ne uităm la Ucraina, ei au război total este agresiunea rusă împotriva Ucrainei, dar ei deja au plan de recuperare economică, ei deja au acțiuni concrete de cum trebuie să se întâmple recuperarea teritoriilor acaparate de F. Rusă. Ei deja lucrează la anumite proiecte de legi care să nu mai permită această divizare a țării pe criterii etnice sau criterii economice. Ei elimină actori politici care au sabotat interesele naționale și care s-a demonstrat că au lucrat în detrimentul intereselor naționale. În Republica Moldova noi am văzut acțiuni concrete din partea legislativului, doar pe securizarea spațiului informațional, adică acea lege împotriva dezinformării, dar ne-am oprit cam acolo. Noi nu am mers mai departe adică să lucrăm și la partea punitivă, adică să impunem sancțiuni împotriva acelor actori care acțiunile lor subminează orice încercare de la Chișinău de a securiza spațiul informațional și în general de a securiza Republica Moldova, chiar dacă este neutră, această neutralitate ne permite și trebuie să ne creeze premiza ca să avem o apărare mai bune, pentru o securitate pentru toți locuitorii Republicii Moldova. Este greșit să spunem că neutru înseamnă să nu ai armament. Neutru înseamnă să fii rezilient și să te poți proteja în anumiți factori de risc. Noi trebuie să învățăm din experiența Ucrainei, să vedem cum acționează ei sistemic în favoarea întăririi propriei securității naționale, dar în același timp să fim atât de pregătiți în ceea ce ar putea urma încât să nu lăsăm liderilor separatiști s-au Moscovei posibilități de a ne sabota aceste demersuri pe care noi deja le-am întreprins,” a declarat președinta ESGA în cadrul emisiunii Dosar Transnistrean.
În contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, Angela Grămadă consideră că autoritățile constituționale trebuie să comunice cetățenilor din stânga Nistrului beneficiile acestei integrări, în 2013 când se pregătea semnarea acordului de Liber schimb cu UE, regiunea a fost invitată să participe la negocieri pentru nu separa cele două maluri în oportunități, însă beneficiile ulteriore nu au fost comunicate eficient locuitorilor regiunii.
„Nu cred că autoritățile separatiste de la Tiraspol sunt gata să facă parte din procesul de integrare în UE, deși înțeleg foarte bine că există foarte multe beneficii, pentru ei și agenții economic care susțin practic acest regim. Noi știm foarte bine că atunci când Republica Moldova a negociat Acordul de Liber Schimb cu UE a invitat inclusiv Tiraspolul să ia parte la aceste negocieri, tocmai pentru a nu face acea segregare între cetățenii Republicii Moldova indiferent pe care mal al Nistrului s-ar afla aceștia. Au acționat unitar, așa cum ar trebui să acționeze autoritățile constituționale care își respectă locuitorii….Îmi pare că de foarte multe ori problema autorităților de la Chișinău este că ratează momente de a comunica, sau de a combate dezinformarea care vine dinspre Tiraspol inclusiv în așa moment decisive precum este integrare europeană, pentru că de multe ori Tiraspolul plasează foarte multe bombe mediatice în spațiul lor informațional, iar noi cei de pe malul drept nu încercăm să combatem, să pătrundem noi în spațiul informațional din raioanele de Este ale țării, ca să demontăm anumite mituri. După semnarea acordului în 2014, noi nu am făcut nimic ca să spunem că am negociat și pentru regiunea transnistreană, adică pentru agenții economic din regiune, nu pentru autoritățile separatiste.”