Dorin Recean, mesaj de Anul Nou: „Știm că ne așteaptă noi provocări, dar sunt sigur că, uniți, le vom depăși”
-
31 Decembrie 2024 20:36
Premierul Dorin Recean a felicitat cetățenii Republicii Moldova, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, cu ocazia Anului Nou. Acesta a menționat că în anul 2024 „am demonstrat unitate atunci când am ales un președinte care are capacitatea să pună țara la adăpost și să mențină pacea. Și am demonstrat unitate atunci când i-am susținut pe cei care ne-au reprezentat cu mândrie pe arenele internaționale”.
Mesajul integral al premierului:
„Dragi oameni ai Moldovei, încheiem un an care ne-a arătat, din nou, ce înseamnă să fim uniți. Am demonstrat unitate atunci când am decis că vrem să devenim membri ai Uniunii Europene, în ciuda unui război la graniță și a unui război hibrid în țară.
Am demonstrat unitate atunci când am ales un președinte care are capacitatea să pună țara la adăpost și să mențină pacea. Și am demonstrat unitate atunci când i-am susținut pe cei care ne-au reprezentat cu mândrie pe arenele internaționale. Căci puterea noastră e în oamenii noștri și în determinarea cu care construim, zi de zi, un viitor mai bun.
Privim spre 2025 cu încredere și solidaritate. Știm că ne așteaptă noi provocări, dar sunt sigur că, uniți, le vom depăși. Guvernul este alături de cetățeni. Noi vom asigura pace și bunăstare tuturor.
Să apreciem realizările acestui an și să ne dorim mai mult. Să sărbătorim alături de cei dragi și să privim cu optimism spre ceea ce urmează.
La mulți ani, Republica Moldova!”