Dorin Damir, achitat în dosarul de șantaj și amestec în urmărirea penală, în privința fondatorului unei companii imobiliare din R. Moldova
-
31 Ianuarie 2023 12:45
Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider PDM Vladimir Plahotniuc, a fost achitat în dosarul de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală, în privința fondatorului companiei imobiliare Pro Imobil, care-l acuza pe Dorin Damir, în vara anului 2021, de o presupusă implicare în „atacul raider din 2017” împotriva companiei sale. Hotărârea a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la sfârșitul lunii decembrie 2022 și a fost publicată marți, 31 ianuarie 2023, scrie Ziarul de Gardă.
Magistrații au examinat în ședința de judecată cauza, prin care, la data de 02 iunie 2021, Damir Dorin l-ar fi șantajat pe Vladislav Musteață, fondatorul companiei „Pro Imobil”, prin intermediul avocatului, cu amenințări de răfuială fizică împotriva sa și a familiei acestuia, pentru ca să-și retragă plângerea și pretențiile împotriva sa: „Fiind audiat în ședința de judecată, inculpatul Damir Dorin, vinovăția în fapta lui imputată nu a recunoscut-o și a explicat instanței că, pe Musteață Vladislav nu-l cunoaște personal și nici nu s-au întîlnit vreodată”, potrivit sentinței.
„(…) Instanța apreciază că faptele imputate inculpatului Dorin Damir nu întrunesc elementele infracțiunii prevăzută de art. 189 alin.(1) Cod penal – șantajul, adică cererea de a săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințând cu violență persoana și rudele acesteia, precum și a infracțiunii prevăzută de art. art. 303 alin.(2) Cod penal- amestecul în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală, adică amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală, cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă și obiectivă a cauzei penale nr.*, motive pentru care instanța va achita inculpatul pe ambele capete de învinuire”, potrivit Hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucanim, scrie sursa citată.