Donație din partea Arhiepiscopului Dunării de Jos (Patriarhia Română) pentru Spitalul din Bălți
-
11 Iunie 2020 16:16
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, din cadrul Patriarhiei Române, a donat echipament de protecție pentru Spitalul Clinic din Bălți. Este vorba de 500 de măști de bumbac, 50 de viziere și 200 de mănuși.
Darurile au fost aduse la instituția medicală de către PS Antonie, Episcop de Bălți, din cadrul Mitropoliei Basarabiei (Pariarhia Română), însoțit de părintele Dorian Revenco, potrivit infoprut.ro.
Serghei Rotari, directorul Spitalului din Bălți a mulțumit pentru donația „atât de necesară pentru instituția medicală, în mod deosebit în aceste zile când se observă o creștere a numărului celor infectați cu Covid-19” și a urat donatorilor sănătate și putere pentru a mai putea face asemenea fapte bune.
PS Antonie, Episcop de Bălți a menționat că Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iubește mult Basarabia și a făcut daruri similare și pentru Arhiepiscopia Chișinăului, și pentru Episcopia Basarabiei de Sud.
Totodată, sursa a mai subliniat că Episcopia de Bălți este aproape de medici, se roagă pentru sănătatea tuturor lucrătorilor medicali și pentru vindecarea celor infectați cu noul virus.