Donald Trump suspendă importul de trofee de elefanți

  • 18 Noiembrie 2017 13:52
Donald Trump suspendă importul de trofee de elefanți

Președintele american Donald Trump a revenit asupra deciziei de a le permite vânătorilor care ucid elefanți să-și aducă trofeele în Statele Unite. Decizia luată vineri de administrația Trump era considerată, cu atât mai revoltătoare, cu cât fiii liderului de la Casa Albă, Donald Junior și Eric, s-au fotografiat, în repetate rânduri, alături de trofee de vânătoare. Elefanții sunt incluși pe lista speciilor pe cale de dispariție, însă anumite state africane permit, în continuare, să fie vânați.

Președintele american a anunțat pe Twitter că o suspendă decizia de a le permite vânătorilor care ucid elefanți să-și aducă trofeele în Statele Unite până vor fi analizate toate datele privind conservarea speciei. Cu doar câteva ore înainte, administrația sa ridicase interdicția impusa de Barack Obama, fapt ce a stârnit un val de critici. Liderul de la Casa Albă a fost acuzat că vrea să le facă pe plac fiilor săi, Donald Junior și Eric, care s-au fotografiat, în repetate rânduri, alături de trofee de vânătoare.

U.S. Fish & Wildlife Service (USFWS) "va emite permise ce autorizează importul de trofee provenind de la elefanții uciși în timpul unor partide de vânătoare în Zimbabwe începând din 21 ianuarie 2016 și până pe 31 decembrie 2018", a anunțat joi pe site-ul ei această agenție federală americană însărcinată cu emiterea de permise de vânătoare și pescuit.

Ea confirmă astfel un anunț făcut în această săptămână la un forum sud-african pro-vânătoare, Safari Club International Foundation, care a depus eforturi intense, alături de lobby-ul producătorilor americani de arme, NRA, pentru a obține această victorie.

O reevaluare va fi efectuată la jumătatea anului 2018 în vederea unei eventuale prelungiri a autorizațiilor.

"Comportament inacceptabil al administrației Trump. 100 de elefanți sunt deja uciși în fiecare zi. Decizia va duce la intensificarea braconajului", au denunțat reprezentanții The Elephant Project într-un mesaj publicat pe Twitter, scrie Agerpres.

La rândul său, Centrul american pentru biodiversitate a criticat decizia administrației de la Washington, considerând că "prin acceptarea intrării de capete, picioare și cozi de elefanți morți în Statele Unite", Donald Trump "legalizează faptele comise de ucigașii de elefanți, animale amenințate cu dispariția".

Potrivit organizației Great Elephant Census, numărul de pahiderme a scăzut cu 30% între 2007 și 2014 în Africa, iar scăderea a fost de 6% în Zimbabwe.

Administrația actualului președinte republican exploatează prin această decizie un aspect din legea americană referitoare la speciile în pericol (Endangered Species Act), care stipulează că importul unor astfel de trofee poate fi legal dacă se dovedește că vânătoarea aduce beneficii conservării pe plan mai larg a speciilor.

"Vânătoarea, ca activitate recreativă, legală, bine legiferată în cadrul unui program, poate fi benefică pentru conservarea anumitor specii, incitând populațiile locale să protejeze speciile și injectând bani în programele de conservare", au explicat reprezentanții USFWS.

"Pentru a susține conservarea, vânătorii trebuie să aleagă să vâneze doar în țările care au un guvern puternic, o legislație inteligentă și populații de animale sălbatice cu o stare bună de sănătate", a adăugat agenția americană.

Acest raționament, denunțat de asociația PETA, "echivalează cu vânzarea unui copil pe piața neagră cu scopul de a strânge bani pentru a combate violențele comise asupra copiilor".

Diplomația americană a publicat joi primul ei raport anual despre traficul cu specii sălbatice, care include o listă cu țările care fac obiectul unor "îngrijorări", dar pe care nu se regăsesc Zimbabwe și Zambia.

"Traficul cu specii sălbatice rămâne o gravă infracțiune internațională, care amenință securitatea, prosperitatea economică, statul de drept, eforturile de conservare și sănătatea umană", afirmă Departamentul de Stat. "Guvernul american combate acest comerț ilegal în Statele Unite și în străinătate".

Decizia Washingtonului a fost deja luată — fără să facă valuri în presă — în octombrie, atunci când USFWS a anulat interdicția de a importa trofee de leu provenind din Zimbabwe și Zambia. Uciderea de către braconieri a leului Cecil în Zimbabwe, în 2015, a provocat o veritabilă polemică mondială.

Numeroși observatori se întreabă, de asemenea, dacă decizia luată în privința elefanților de administrația americană ar putea avea o legătură cu pasiunea pentru vânătoare a celor doi fii mai mari ai președintelui, Donald Jr. și Eric, care participă cu regularitate la partide de vânătoare organizate în Africa.

O fotografie specială a fost distribuită intens pe rețelele de socializare. Imaginea îl prezintă pe Donald Trump Jr. pozând cu o cartușieră atașată de centură, un briceag în mâna dreaptă și o coadă de elefant în mâna stângă, lângă animalul pe care îl împușcase.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău