DOLIU în fotbalul românesc | Fostul internațional Ilie Balaci a decedat la vârsta de 62 de ani
-
21 Octombrie 2018 15:56
Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a decedat, duminică, la vârsta de doar 62 de ani, a anunțat clubul Universitatea Craiova pe pagina sa de Facebook.
„Într-o zi mohorâtă de toamnă, Ilie Balaci a plecat să joace în echipa îngerilor. Dumnezeu să îl odihnească! Nu te vom uita niciodată, Ilie Balaci!”, se arată în mesajul postat în rețeaua de socializare.
Balaci s-a născut la Bistreț (județul Dolj) și a fost unul dintre cei mai tineri debutanți la echipa naționala, la vârsta de 17 ani, 6 luni și 10 zile, pe 23 martie 1974, pe Parc des Princes, la un meci cu Franța.
A câștigat 3 titluri de campion al României și 4 Cupe ale României cu Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat în cea mai mare parte a carierei, iar înainte de a se retrage din activitate, în 1988. A mai evoluat la FC Olt și Dinamo.
A fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului în 1981 și 1982. În Divizia A are 349 de prezențe și 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariții, în vreme ce la naționala are 69 de selecții și 8 goluri.
Ca antrenor cele mai mari succese le-a înregistrat în țările arabe, cucerind numeroase trofee în Tunisia, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar. Și-a început meseria de antrenor la Pandurii Târgu Jiu, iar apoi le-a pregătit în țară pe Drobeta-Turnu Severin și Universitatea Craiova (de trei ori). A mai antrenat formațiile Club Africain Tunis, Olympique Casablanca, Al-Shabab FC (EAU), Al-Nasr (Arabia Saudită), Al-Hilal FC (Arabia Saudită), Al Ain FC (EAU), Al Sadd SC (Qatar), Al Ahli Club Dubai (EAU), Al-Arabi SC (Qatar), Kazma (Kuweit), Raja Casablanca (Maroc), Al-Nahda (Arabia Saudită), Al-Hilal FC Omdurman (Sudan), Suwaiq Club (Oman).
Sursa: Agerpres