Doi ofițeri de investigații au fost amendați cu 300 de mii de lei pentru trafic de influență

  • 23 Iulie 19:33
Doi ofițeri de investigații au fost amendați cu 300 de mii de lei pentru trafic de influență

Doi ofițeri de investigații din cadrul a două subdiviziuni ale Inspectoratului de Poliție Botanica au fost amendați cu câte 150 de mii de lei pentru trafic de influență. Potrivit procurorilor, ilegalitățile au fost admise atunci când cei doi erau responsabili de escortarea unei persoane reținute, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, cauza penală vizată a fost pornită de către Centrul Național Anticorupție în decembrie 2017, în baza denunțului unei rude apropiate a persoanei de la care au fost pretinși banii. Este vorba despre o persoană bănuită de escrocherie. În timp ce escortau bănuitul, ofițerii de investigații au pretins de la el 2 mii de euro, susținând că au influență asupra procurorului de caz și-l pot determina să nu înainteze judecătorului de instrucție demers pentru aplicarea arestului preventiv.

Astfel, ofițerii au întârziat premeditat escortarea persoanei la sediul izolatorului de detenție preventivă. De asemenea, i-au oferit mijloc tehnic de comunicare pentru a-și contacta rudele ca să ofere banii pretinși.

Urmărirea penală a durat 9 luni, iar judecarea cauzei mai bine de 5 ani, inculpații nerecunoscându-și vinovăția.

Pe lângă amenzile în mărime de 150 de mii de lei, celor doi ofițeri de investigații le-a fost aplicată și interdicția de a ocupa funcții publice pe un termen de 2 ani. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Wed
21
Thu
21
Arhivă Radio Chișinău